Cristian Ghinea, despre PNRR: „Sunt mândru că am inclus reforme esențiale pentru modernizarea României”
Cristian Ghinea - ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că PNRR reprezintă al doilea succes al coaliției de guvernare, după adoptarea bugetului de stat.
„PNRR este despre reforme, un plan național de relansare. Fără reforme nu rezolvi totul. Sunt mândru că am inclus reforme esențiale pentru modernizarea României. Reforma sistemului de pensii – printr-o nouă legislație, să diminueze problema pensiilor speciale.
Reforme fiscale – conectarea caselor de marcat pentru a crește veniturile la bugetul statului. Educație – reformă a guvernanței școlilor, atribuții mutate la școli, ca să lăsăm inițiativa la nivel local. Digitalizarea completă a relației pacient – medic. Vom legifera tichetele de muncă pentru a plăti zilierii, cei din agricultură.
Implementăm reforma profundă a asistenței sociale, legea venitului minim de incluziune. E o lege din 2016 care nu a fost implementată. Păduri: suntem o țară sub media europeană de împădurire. Vom reorganiza sistemul, astfel încât companiile prelucrătoare să nu mai intre în pădure să taie singure lemnul, vom organiza o bursă de lemn.
Va fi realizată reforma Romsilva, la care s-a angajat Ministerul Mediului. Credem că România comunităților trebuie ajutată, o parte din sarcini trebuie date spre actori flexibili, locali, la firul ierbii. Fondul pentru comunități de 4 miliarde, program de împrumuturi de 2,2 miliarde de euro de împrumuturi pentru companii printr-un parteneriat cu BEI.
Sunte reforme în salarizarea unitară – va fi o nouă lege care să îndrepte nedreptățile din sistem. Eliminarea pensionării anticipate a magistraților, desființarea SIIJ, digitalizarea justiției. Sistemul național de examen pentru funcționarii publici – sistemul EPSO al UE. Va fi o competiție dură. Vom introduce costuri simplificate în programele operaționale. Un regret legat de PNRR e că ne-am concentrat mai mult pe conținut și mai puțin pe ambalaj. Poate vom găsi un titlu care să arate ce reprezintă el cu adevărat.
Voi merge pe 30 martie la Parlament la Comisia pentru afaceri europene pentru a explica ce am realizat. Sunt foarte mândru de reforme, de ce am realizat aici”, a spus Cristian Ghinea, vineri, după ședința de Guvern.