Cristian Boureanu, reacție după ce a fost prins cu alcoolemie la volan: „Eu mănânc de post, băusem doar apă”
Cristian Boureanu a fost prins din nou beat la volan, de această dată a fost prins după ce a efectuat o manevră ilegală pe DN1. Acesta spune că nu a băut, ci a mâncat de post.
Cristian Boureanu are din nou probleme cu legea! Politistii de pe Valea Prahovei l-au oprit după o manevră ilegală și au constatat că acesta se urcase băut la volan.
În cauză, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.175 de lei și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 150 de zile.
„E un fapt de viaţă. Sunt foarte deranjat de faptul că mulţi oameni de media, după părerea mea incorecţi, au scris că am fost prins beat şi după care au pus alături cifra de 0,11. Este o mizerie şi îmi asum ceea ce spun.
Cei care mă cunosc ştiu că eu dacă beau două degete de vin nu mă mai urc la volan şi în niciun caz nu aş fi făcut aşa ceva la drum lung, nici când era mai tânăr şi mai prost.
Eu mănânc de post, nu mâncasem absolut nimic, băusem doar apă. Aseară am mâncat doar nişte legume, la o zi de naştere, probabil mi-a rămas în respiraţie", a declarat Cristian Boureanu.