Monedele care consumă energie cât Polonia
„Mineritul” pe web a devenit o problemă majoră de poluare, avertizează specialiștii. Impactul global asupra mediului a ajuns la cote alarmante. Această metoda alternativă de a obține criptomonede, similare Bitcoin, consumă energie cât Polonia și generează sute de tone de gaze de emisii de dioxid de carbon în atmosferă.
Aplicațiile care rulează în browser-ul unui utilizator și urmăresc să obțină criptomonede – așa-numitul minerit web - au consumat până la 18,8 gigawați de energie electrică, potrivit unei cercetări Kaspersky pentru anul trecut. Din tot acest „minerit” au rezultat aproape 800 de tone de emisii de diocid de carbon.
Valorile sunt comparabile cu rata de consum energetic a Poloniei.
Mineritul web sau cryptojacking-ul de browser este o amenințare căreia este posibil să-i fim victime, în mod obișnuit, fără nici măcar să știm. Putem afla numai dacă verificăm un cod sursă al paginii web sau dacă observăm că anumite resurse web supraîncărcă dispozitivele atunci când lsunt deschise.
Mineritul web folosește vizitatorii site-urilor pentru a-și atinge obiectivul - obținerea de criptomonede. Proprietarii de site-uri convertesc capacitatea dispozitivelor utilizatorilor lor în criptomonede în timp ce browser-ul utilizatorului este activ sau rulează în fundal.
Cu toate acestea, în anumite cazuri, paginile web notifică utilizatorii despre expunerea lor la această practică și le solicită consimțământul, explicând că mineritul web se realizează pentru a monetiza pagina web fără a afișa reclame enervante sau abonamente plătite.
Se spune că mineritul web este, de obicei, considerat o activitate nevinovată care nu duce la o pierdere semnificativă de bani și consumă doar o cantitate mică de energie.
Pentru a elimina aceste mituri, cercetătorii au analizat statisticile din rapoartele soluțiilor de securitate Kaspersky care au împiedicat activitatea de minerit web în 2018. Astfel, au ajuns la concluzia că, deși pierderile individuale ar putea fi considerate nesemnificative, impactul global este surprinzător de sumbru.
Conform acestor calcule, cantitatea de energie consumată prin mineritul web ar putea fi de până la 1.670 de MWh. Dacă îl convertim în emisii de dioxid de carbon raportat la nivelurile globale ale Agenției Energetice Internaționale (IEA), nivelul este echivalent cu aproape 800 de tone de gaze cu efect de seră (CO2) emise în atmosferă în 2018.
Taxele de energie electrică pentru un nivel atât de ridicat de energie pot varia de la câteva sute de mii de dolari până la jumătate de milion de dolari, în funcție de țara de origine. Cantitatea de energie necesară pentru acest lucru ar fi de peste trei ori mai mare decât producția centralei nucleare de la Cernobîl, cu un an înainte de tragicul incident.
Specialiștii recomandă tuturor să se protejeze cu o soluție de securitate ce verifică paginile web pentru a detecta prezența unui script care inițiază mineritul web și a-l opri.
Sursa aici