Crin Bologa: Unele persoane investigate de DNA dispun de sume mai mari decât bugetul instituției - Profilul inculpaților pentru corupție
Infracțiunile de corupție sunt comise în moduri din ce în ce mai sofisticate, a declarat, luni, procurorul-şef al DNA, Crin Bologa. Acesta a subliniat că unele dintre persoanele investigate pentru astfel de fapte dispun de sume mai mari decât bugetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
”Evoluţia actuală a investigaţiilor noastre arată că infracţiunile de corupţie şi cele asimilate infracţiunilor de corupţie, dar şi disimularea produsului infracţiunilor sunt comise în moduri din ce în ce mai sofisticate, utilizând circuite financiare complexe, răspândite în diferite jurisdicţii, pe teritoriul mai multor state. Inculpaţii din dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt, în general, persoane instruite, bine relaţionate, cu acces la expertiză şi care au mijloace complexe prin care ascund produsul infracţiunii, iar noi trebuie să ţinem pasul cu aceştia. Unele dintre persoanele investigate de noi dispun de sume mai mari decât bugetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a declarat Bologa în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Epert Forum, cu tema ”Disimularea produsului infracţiunii - o provocare în recuperarea prejudiciilor cauzate de infracţiuni”.
Procurorul-şef al DNA a precizat că a identificat unele metode pentru îmbunătăţirea rezultatelor investigării unor astfel de fapte, respectiv modernizarea instrumentelor în domeniul investigaţiilor financiare, care să permită o analiză a unei cantităţi mare de date şi informaţii, o mai bună cooperare şi schimb de informaţii la nivel instituţional intern şi internaţional cu instituţiile care deţin informaţii, dar şi baze de date relevante, accesul la acestea putând uşura investigaţiile - instituţii din sistemul bancar, autorităţile fiscale şi vamale, autorităţi cu atribuţii de control, potrivit Agerpres.