Crin Antonescu îi cere lui Victor Ponta să-l destituie din funcție pe consilierul Ionel Blănculescu
CRIN ANTONESCU i-a cerut, vineri, premierului Victor Ponta să-l demită pe consilierul său onorific Ionel Blănculescu, pentru o serie de declaraţii ale acestuia în legătură cu NATO şi prezenţa militarilor americani în România.
CRIN ANTONESCU a citat şi a criticat afirmaţii ale lui Blănculescu în care susţinea că România ar deveni "o ţintă perfectă" prin prezenţa americană în România, în contextul unei curse a înarmării în zonă sub egida NATO.
Antonescu a susţinut că nu-i contestă dreptul la opinie lui Blănculescu, însă declaraţiile acestuia în calitate de consilier al primierului i se par "extrem de grave şi de natură a impune o reacţie imediat şi tranşantă a primului ministru".
"Cerem prim-ministrului Victor Ponta să-l elibereze pe domnul Blănculescu din calitatea de consilier, fără ezitare, imediat, considerând că în caz contrar îşi asumă, împărtăşeşte acest tip de declaraţii. (...) Domnul Blănculescu poate să creadă orice, poate să afirme convingerile sale, poate să intre şi în greva foamei, poate să facă orice formă de protest legală, împotriva manevrelor militare americane de la Deveselu sau din altă parte pe glob, nu o poate face însă în calitate de consilier al primului ministru, fără ca primul ministru să fie implicat în această chestiune", a afirmat preşedintele PNL.