MENIU

Criminalul de la Mehedinţi, reaudiat vineri în dosarul FETEI ARSE. Dezvăluiri incredibile

Criminalul de la Mehedinţi a fost rechemat la Parchet pentru audieri în dosarul pentru tentativă de omor după ce a incendiat-o pe tânăra de 17 ani.

Vineri, Ion Turnagiu a fost dus la Parchet pentru o nouă audiere în dosarul pentru tentativă de omor. Procurorii au aflat detalii noi despre relaţia pe care acesta o avea cu tânăra de 17 ani, pe care a incendiat-o în urmă cu o săptămână.

Se pare că există martori care au declarat că acesta se vedea des cu tânăra de 17 ani. Cei doi au fost văzuţi împreuna de foarte multe ori de către vecini.

Ion Turnagiu este cercetat pentru tentativă de omor și a recunoscut la prima audiere că i-a dat foc fetei, spunând că-i pare rău, dar că dorește să i se acorde o șansă pentru a o ajuta pe victimă să-și revină.

În dosar se precizează, de asemenea, că, din cercetările efectuate, rezultă că inculpatul Ion Turnagiu avea o relație de prietenie cu victima și familia acesteia, iar în urmă cu 3-4 zile, numita Ş.M.L.A a depus o plângere penală pentru infracțiunea de viol față de acesta.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani fusese condamnat în anul 1994 la închisoare pe viaţă, pentru uciderea a cinci persoane, însă a fost eliberat în cursul anului trecut, după 25 de ani de detenţie.

Mai multe articole despre:
turnagiu ion criminal in serie mehedinti