MENIU

CRIMĂ oribilă în Dolj: un tânăr şi-a omorât părinţii și și-a văzut nestingherit de viață! Cadavrele, descoperite după o săptămână

Anchetă poliție

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Craiova, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a omorât părinţii, în urmă cu o săptămână, cadavrele acestora fiind găsite în stare de putrefacţie, abia marţi, relatează realitateadecraiova.net.

Din primele informații, poliţiştii au fost alertaţi de o vecină a cuplului. Aceasta le-a relatat oamenilor legii că nu-i mai văzuse pe bărbatul în vârstă de 61 de ani și pe femeia în vârstă de 50 de ani din data de 8 septembrie.

Cadavrele celor doi au fost găsite pe un pat, în stare de descompunere.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii însoțiți de tehnician criminalist, iar, în imobil, pe pat, au fost găsite cele două persoane, decedate, cadavrele fiind în stare de putrefacție. Sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost constituită echipă complexă de cercetare, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Secției nr. 12 Poliție Rurală Daneți și Serviciului Criminalistic. Cele două cadavre au fost transportate la morga Spitalului Clinic Județean Filantropia Craiova, unde, în urma efectuării necropsiei, medicul legist din cadrul I.M.L. Craiova a constatat preliminar, în cazul ambelor victime, că moartea ar fi fost violentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Girgorescu.

Potrivit anchetatorilor, fiul victimelor, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Craiova, în perioada 8-9 septembrie 2022, ar fi aplicat multiple lovituri celor două victime în zona capului, folosind un obiect dur, după care ar fi părăsit imobilul.

El a fost audiat şi reţinut.

„În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Dolj”, arată poliţiştii.

Mai multe articole despre:
dolj crima dolj cadavre parinti tanar