MENIU

A ucis cu sânge rece un bărbat și i-a abandonat cadavrul pe o uliţă. Ce au hotărât judecătorii?

Tânărul în vârstă de 22 de ani din Strejeşti care, în urmă cu un an, l-a ucis cu sânge rece pe un consătean, lăsându-l pe o uliţă a localităţii, a fost condamnat de Tribunalul Olt la 16 ani şi opt luni de închisoare, scrie realitateadeolt.net.

Decizia Tribunalului Olt nu este definitivă şi deja a fost contestată de Constantin Cătălin Mincu.

Şi familia victimei va contesta decizia instanţei, considerând pedeapsa prea blândă.

„Noi nu suntem mulţumiţi şi vom contesta la Craiova. Nu era vecini s-au prieteni, se cunoşteau pentru că erau din aceeaşi comună. Au fost la un bar aici, în localitate, şi apoi el l-a înjunghiat de mai multe ori. L-a tăiat bine. Pe noi ne-au anunţat a doua zi şi când ne-am dus era sânge pe toată coasta, dâră pe vreo opt metri. El n-ar cunoscut iar mama sa i-a ars hainele i-ar tatăl i-a îngropat cuţitul. Noroc cu poliţiştii care au descoperit totul cu câinele”, a declarat Mirela David, o verişoară a victimei.

Constantin Cătălin Mincu l-a înjunghiat pe bărbatul în vârstă de 46 de ani cu mai multe lovituri de cuţit. Victima a fost găsită pe stradă, în apropiere de casa suspectului. Cadavrul prezenta două tăieturi în zona gâtului, dar și la ceafă și în piept.

Potrivit oamenilor din localitate, tânărul era cunoscut drept consumator de alcool, dar și pentru faptul că purta cuțit asupra sa.

Mai multe articole despre:
crimă condamnare judeţul olt