Crima din Sibiu. Bărbatul care i-a ajutat pe ucigașii lui Adrian Kreiner a fost arestat preventiv
Tribunalul Sibiu a admis propunerea procurorilor de a-l aresta preventiv pe Ilie Sitariu, bărbatul din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, implicat în dosarul de ucidere a omului de afaceri Adrian Kreiner.
„Azi, 17 noiembrie 2023, Tribunalul Sibiu s-a pronunțat în dosarul nr. 2706/85/2023. Instanța de judecată admite propunerea formulată de Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și în consecință: În baza art. 226, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 3 și 4 lit. e) Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.11.2023, până la data de 16.12.2023, inclusiv, a inculpatului S.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. 1 CP”, a transmis, vineri seara, Cornelia Elena Prundaru, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu.
Bărbatul are dreptul să conteste măsură în termen de 48 de ore de la pronunțarea deciziei.
Citește și: Ce este metoda Arbatachar prin care a fost torturat Adrian Kreiner - Detalii șocante de la anchetatori
Vă reamintim că singura persoană capturată în cazul crimei de pe Moldoveanu a fost Ilie Sitariu, un bărbat din județul Timiș, prieten cu unul dintre agresori. El este cel care i-a adus pe infractori la Sibiu și, după crimă, i-a găzduit în apartamentul închiriat de el în localitatea Dumbrăvița. De asemenea, el l-a transportat pe unul dintre ucigași în afara graniței.