MENIU

Crima din Padina. Fiii ucigași ai vrăjitoarei Sidonia, arest în lux! Cum arată vila cu 3 niveluri și fântână arteziană unde își execută pedeapsa

Crima din Padina. Fiii ucigași ai vrăjitoarei Sidonia, arest în lux!/ Captură video

Frații Marin, autorii crimei de la Padina se răsfață într-o vilă de lux din Capitală, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești i-au trimis în arest la domiciliu. Marin Laurențiu, Marin Louis-Justin și Marin George-Armando au fost trimiși să execute arest la domiciliu în condiții de cinci stele, la casa părintească. 

Frații Marin, suspecții din dosarul uciderii afaceristului Sorin Anghel într-un hotel din Padina, la începutul lunii februarie, mai rămân 30 de zile în arest la domiciliu. Solicitarea de prelungire a măsurii preventive a fost făcută chiar de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în ciuda criticilor venite de la Procurorul General al României referitoare la eliberarea acestora din penitenciar.

Crima din Padina. Cum a justificat instanța scoaterea din arest preventiv a fiilor vrăjitoarei Sidonia

Fiii vrăjitoarei Sidonia s-au întors acasă la începutul lunii mai după ce au fost eliberați din arestul preventiv. Cei 3 ucigași își văd liniștiți de viață în vila părintească de lux din Capitală.


Vila e poziționată pe o arteră principală din Sectorul 5, are trei niveluri și se află pe un domeniu impresionant care se întinde pe două străzi. În mijlocul curții a fost coNstruită o spectaculoasă fântână arteziană, în jurul căreia poți întoarce mașina, precum și o grădină cu arbori înalți.