MENIU

Crima din Padina. Cei trei agresori ai bărbatului înjunghiat mortal la petrecerea cu vedete, REȚINUȚI

Crima din Padina. Cei trei agresori ai bărbatului înjunghiat mortal la petrecerea cu vedete, REȚINUȚI

Cei trei bărbaţi implicaţi în scandalul în care un bărbat a fost înjunghiat mortal într-un hotel din zona montană Padina au fost reţinuţi pentru 24 de ore, informează, duminică seara, IPJ Dâmboviţa.

Cei trei suspecți ai crimei din Padina au fost audiaţi pe parcursul zilei de duminică. De asemenea, conform unor surse judiciare, au fost audiate şi unele dintre persoanele prezente la hotelul unde a avut loc incidentul.

Bărbatul înjunghiat mortal, în vârstă de 41 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi locuia în Târgovişte.

"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde, din nefericire, au identificat decedată victima, respectiv un bărbat de 41 de ani, din Târgovişte. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei", precizează reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Persoanele bănuite de comiterea faptei sunt trei bărbaţi din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani.

Conform Poliţiei, incidentul a izbucnit pe fondul unui conflict spontan. La petrecerea care a avut loc la Hotel Belmont din Padina au fost prezenţi Alex Velea, Antonia şi Alina Eremia. Incidentul a avut loc după concert, într-o clădire anexă hotelului. Cei trei agresori au fugit cu maşina după ce l-au înjunghiat pe bărbatul de 41 de ani, dar au fost prinşi la scurt timp de poliţişti. 

Crimă sângeroasă la o petrecere cu vedete, bărbat ucis cu maceta. Alex Velea, surprins alături de criminali, înainte de atac

Crimă șocantă într-un hotel cunoscut din Padina, la o petrecere cu vedete. Un bărbat de 41 de ani a fost înjunghiat cu maceta în urma unui conflict spontan. Agresorii i-ar fi făcut semne soției victimei, iar de acolo ar fi izbucnit scandalul. Polițiștii au reținut 3 suspecți. În imaginile șocante prezentate de Realitatea Plus apare și artistul Alex Velea distrându-se alături de presupușii criminali.

 

Mai multe articole despre:
crima padina retineri