MENIU

Crima de la metrou. Ce le-a spus Magdalena Șerban oamenilor legii

Avocata Magdalenei Şerban, cea care ar fi împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor I, a afirmat luni că, în opinia sa, femeia nu a avut discernământ în momentul comiterii faptelor, precizând că suspecta a declarat că ar deţine mai multe înscrisuri privind tratamente şi internări avute în perioada în care a locuit în Spania.

"Scopul sosirii mele de astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este acela, pe de o parte, în vederea bune desfăşurări a urmăririi penale, iar, pe de altă parte, faptul că inculpata a afirmat în data de 15 decembrie 2017, momentul în care a fost chemată la Parchet, a afirmat în prezenţa, atât a mea ca avocat, cât şi a doamnei procuror, citez: Ar deţine o serie de înscrisuri sau acte cu referire strictă la o serie de tratamente sau internări pe care dumneaei le-a fi avut în perioada cât a locui în Spania. (...) În opinia mea, consider că este o femeie bolnavă psihic la momentul acesta, a fost şi este în continuare şi, în opinia mea, subliniez, cred că nu a avut discernământul faptelor sale în momentul comiterii infracţiunilor ce i se impută", a declarat avocata suspectei, scrie agerpres.ro.