MENIU

Crește ușor interesul românilor pentru vaccinare - Bilanțul din ultimele 24 de ore. Ce reacții adverse au fost semnalate

Date la zi despre campania de vaccinare

20.527 de doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 13.490 Pfizer, 656 Moderna, 428 AstraZeneca și 5.953 Johnson&Johnson. În privința reacțiilor adverse semnalate, majoritatea au fost comune și minore, potrivit datelor făcute publice vineri, 2 iulie, de Comitetul Naţional pentru Vaccinarea anti-COVID (CNCAV).

Din totalul persoanelor vaccinate în ultimele 24 de ore, 11.355 au primit prima doză, iar 9.172, a doua. 

Până în prezent, conform CNCAV, au fost administrate 8.997.613 doze (începând cu 27 decembrie 2020) unui număr de 4.746.266 de persoane. Din total, 186.278 de persoane au fost vaccinate cu o doză, iar 4.559.988 au primit și rapelul.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6 reacţii adverse comune şi minore, dintre care 4 la Pfizer și 2 la Johnson&Johnson, toate de tip reacţii general.
De la începutul imunizării, s-au înregistrat 16.607 reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Dintre acestea, 1.779 sunt reacţii de tip local, iar 14.828 reacţii generale.

123 de reacţii adverse sunt în curs de investigare, precizează CNCAV. 

Date la zi despre evoluția COVID-19 sunt disponibile pe pagina special dedicată Coronavirus România