Cresc tensiunile în Marea Neagră - Rusia a tras cu muniție reală în zona în care NATO și Ucraina desfășoară exerciții militare
Tensiunile din Marea Neagră se amplifică. Nave de război ale marinei ruse au efectuat un exerciţiu de antrenament cu muniţie reală, în timp ce Ucraina şi ţări membre ale NATO desfăşoară exerciţii militare de amploare.
Flota rusă din Marea Neagră a indicat, într-un comunicat, că echipajele a două nave mari de debarcare au efectuat tiruri asupra unor ţinte maritime şi aeriene în Marea Neagră. Acest exerciţiu a avut loc la două zile după ce Rusia şi-a testat sistemele de apărare antiaeriană instalate în Crimeea.
În plus, după cum a relatat Interfax, la exerciţiile de miercuri a participat şi submarinul diesel ”Kolpino”, capabil să transporte rachete de croazieră ”Kalibr”, despre care nu precizează dacă a rămas în largul mării sau s-a retras la bază, potrivit Agerpres.
Anunțul vine în contextul în care Moscova a ceut anularea exerciţiului Sea Breeze înainte de începerea acestuia, iar Ministerul rus al Apărării a transmis că va reacţiona pentru a proteja securitatea naţională, dacă va fi necesar.
Citește și: ”SUA ignoră avertismentul Rusiei - Încep exercițiile militare ample în Marea Neagră și sudul Ucrainei”
SUA și aliații din NATO au lansat însă exercițiul amplu, care va dura două săptămâni. La exercițiu participă aproximativ 5.000 de militari din NATO şi ai ţărilor aliate, aproximativ 30 de nave şi 40 de avioane şi elicoptere. De asemenea, participă distrugătorul de rachete american USS Ross şi trupe de infanterie marină americane.
Tensiunile între NATO și Moscova s-au amplificat săptămâna trecută, după ce Rusia a transmis că a tras focuri de avertisment şi a lansat bombe de-a lungul rutei unei nave de război britanice pentru a o îndepărta din apele sale teritoriale din apropiere de Crimeea.