MENIU

Cresc pensiile. Cu cât și de când? Anunțul șefului Casei de Pensii

Foto/Arhivă/Profimedia

Pensiile vor fi recalculate, dar și indexate, anunță preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a declarat vineri, la Craiova, că pensiile vor fi indexate de la 1 ianuarie 2024 cu 13,8%, iar în septembrie pensiile vor fi recalculate după noua lege a pensiilor care se află în dezbatere la Camera Deputaţilor.

Potrivit lui Daniel Baciu, principalele modificări cu care vine noua lege a pensiilor vizează formula de calcul pentru eliminarea inegalităţilor din sistem legate de stagiile de cotizare, în baza respectării principiilor contributivităţii, stabilităţii, solidarităţii şi egalităţii.

"Legea pensiilor publice este o lege care impactează asupra 5 milioane de pensionari care se află în plată, cât şi asupra celor care vor aplica pentru o pensie în sistemul public de pensii. Principalele modificării ale acestei legi raportate la legislaţia în vigoare se referă la principiul contributivităţii, stabilităţii, solidarităţii şi egalităţii, sunt principiile care guvernează această lege. Cea mai importantă modificare a noii legi a pensiilor se referă la modul de calcul care este fundamental diferit faţă de actualul mod de calcul, respectiv formula de calcul se bazează pe numărul total de puncte care se înmulţeşte cu o valoare fixă numită VPR (valoarea punctului de referinţă), iar acest VPR se calculează ca raport între valoarea punctului de pensie raportat la 25, 25 fiind un stagiu mediu de cotizare, între minimum de 15 ani şi maximum de 35)", a menţionat Daniel Baciu.

El a arătat că prin această formulă se încearcă să fie înlăturate toate inechităţile care s-au acumulat în sistemul public de pensii, pentru că în momentul de faţă sunt pensionari în plată care s-au pensionat în momente diferite, pe legislaţii diferite existente în momentul respectiv în aplicare, astfel încât acel număr total de puncte s-a raportat la stagii de cotizare diferite existente în momentul acela în vigoare, rezultând cuantumuri diferite în plată.

"Aceasta este cea mai mare inechitate pe care această nouă formulă o respectă, pentru că practic acelaşi număr de puncte care s-a raportat la stagii diferite acum se înmulţeşte cu acest VPR şi astfel toate pensiile vor fi aduse la aceeaşi valoare", a subliniat preşedintele CNPP.

Acesta a explicat că sunt mulţi pensionare care până în prezent au fost defavorizaţi de modul de calcul prin raportare la un stagiu de cotizare mai mare, care cel puţin în ultima perioadă a fost de 35 de ani, faţă de cei care sunt în plată pe Lega 3/1977, iar o altă noutate a noii legi vizează acordarea punctele necontributive pentru armată, facultate şi şomaj, dar şi acordarea punctelor de stabilitate pentru cei care rămân mai mult în activitate.

"Avem foarte mulţi pensionari în plată, unde stagiul de cotizare era mult mai mic, de 25, 30 de ani şi vă daţi seama ce diferenţe sunt. Iar noutatea acestei formule de calcul este că la acel număr de puncte contributiv pe care îl avem cu toţii, se mai adaugă acel număr de puncte necontributiv şi aici mă refer la armată, facultate şi şomaj care se iau în calcul şi se dă un număr fix de puncte - 0.25 de puncte pentru fiecare an, iar cel mai important este vorba de acele puncte de stabilitate unde se face acea diferenţiere la cei care cotizează mai mult, cei care rămân mai mult în viaţa activă primesc acest bonus: între 25 şi 30 de ani de cotizare primesc 0,25 puncte pentru fiecare an, între 31 şi 35 de ani - 0,75 puncte/an şi 1 punct în plus/an, pentru cei care lucrează peste 35 de ani. Aici se face diferenţa, iar pensia creşte substanţial, chiar spectaculos la cei care realizează aceste stagii de cotizare superioare celor care ies mai devreme la pensie", a mai spus preşedintele CNPP.

Daniel Baciu a afirmat că mecanismul de indexare este un alt lucru foarte important care va veni odată noua lege a pensiilor.

"Noi, la Casa Naţională de Pensii, încercăm în această scurtă perioadă din momentul în care legea va fi adoptată în Parlament şi publicată în Monitorul Oficial, urgent să elaborăm norme de aplicare a acestei legi. După aceea trebuie să realizăm o licitaţie cu privire la un program informatic care să calculeze pensiile după noua formulă de calcul, astfel încât în luna septembrie pensionarii deja să primească pensiile recalculate pe noua formulă de calcul. Mecanismul de indexare se referă la faptul că majorarea se va face anual în luna ianuarie, cu rata medie a inflaţiei, la care se adaugă şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut pe economie. În urma acestei recalculări din luna septembrie nicio pensie nu va scădea: cei care au primit pensii mai mici din cauza raportului la stagiile de cotizare le vor creşte pensiile, iar dacă din formula de calcul există un cuantum inferior se păstrează calculul cel mai avantajos în plată, potrivit principiului universal din legea pensiilor, deci nu va pierde nimeni la pensie. După calculele noastre, în septembrie 2024, aproximativ 3 milioane de pensii vor creşte în urma acestei formule de calcul", a mai spus Daniel Baciu.

Preşedintele CNPP a mai arătat că o altă noutate care vine în noua lege a pensiilor se referă la acordarea sporurilor acordate sporadic de-a lungul vieţii active, cum ar fi acordul global, ca principală formă de remunerare înainte de 1989, care în prezent pe actuala legislaţie nu se ia în calcul, dar şi la al 13-lea salariu, plata cu ora, premii şi prime, care aveau un caracter sporadic, adică nu se dădeau regulat lună de lună, ci o dată, de două ori pe an, iar dacă s-au achitat contribuţii sociale, aceste sporuri vor fi luate în calcul la pensie, "deci şi aici va mai fi o majorare".

De asemenea, vârsta de pensionare în sistemul public rămâne la 65 de ani, aceeaşi vârstă reglementată în legea 19/2000, însă până în 2035 se va egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor, adică la 65 de ani.

"Deci vârsta de pensionare în România nu va creşte. Vorbim în schimb de egalizarea vârstei de pensionare la femei la fel ca la bărbaţi pentru că avem şi o decizie a CCR prin care doamnele au reclamat că sunt discriminate pentru că nu pot ieşi la pensie la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, iar această egalizare se va face eşalonat, până în 2035, când se va atinge egalizarea vârstei de pensionare. De asemenea, este prevăzută reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile cu mai mulţi copii la maxim 3,5 ani, iar perioada de creştere a copilului se consideră stagiu contributiv", a specificat reprezentantul CNPP.

Potrivit acestuia, şi cumpărarea de vechime retroactivă de maxim 6 ani de vechime, acolo unde oamenii au avut goluri în activitate şi vor să completeze stagiul minim de cotizare pentru limită de vârstă, este de asemenea prevăzută în noua lege.

"Rămân în continuare patru tipuri de pensii în sistemul public: pensia pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate, pensia anticipată (unde penalitatea scade de la 30% la 24%) şi pensia de urmaş. Indemnizaţia minimă socială care este încă în vigoare va fi majorată cu 13,8% din ianuarie 2024 şi după acelaşi principiu de indexare ca cel pentru valoarea punctului de pensie. Susţinem această lege, considerăm că trebuie implementată cât de curând posibil, este o legea foarte mult aşteptată, pentru că s-a tot discutat de-a lungul timpului de aceste inechităţi existente în sistem, s-a muncit foarte mult la această lege, am participat direct şi nemijlocit la elaborarea ei împreună cu colegii mei de la CNPP, am cerut opinii din teritoriu şi de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi este şi jalon în PNRR, astfel încât a trebuit să ţinem cont şi de acele criterii", a mai spus Daniel Baciu, în evenimentul de la Craiova.

Preşedintele CNPP a precizat, marţi, că impactul bugetar pentru aplicarea noii legi a pensiilor este de 15 miliarde lei, de la 1 ianuarie 2024, şi de 10 miliarde de lei, pentru recalcularea care se va aplica de la data de 1 septembrie 2024. El a adăugat că numărul de pensii ce vor fi recalculate este de aproximativ 5 milioane.

Mai multe articole despre:
indexare pensii calculare pensii cresc pensiile