MENIU

Ce a avut în cap? Creierul lui Charles Manson ar putea ajunge pe masa legiștilor

Trupul lui Charles Manson, cel mai detestat criminal în serie din Statele Unite, ar putea deveni subiect de studiu pentru medicii legiști sau chiar pentru cei care deprind tainele chirurgiei, scrie The Daily Star.

Motivul este cât se poate de banal: legea americană spune că un trup neinsufletit care nu este revendicat de nicio rudă intră în custodia statului, iar acesta poate decide să-l trimită la o universitate de medicină sau o școală medicală, ca material didactic. Asta ar putea însemna, notează jurnaliștii britanici, și o eventuală autopsie a creierului, cu scopul de a căuta indicii privind modul în care se formează instinctelor criminale.

Posibilitatea ca trupul lui Charles Manson să nu fie revendicat este destul de mare, pentru că singura sa rudă, este un nepot care nu are cei aproape 1.000 de dolari, cât l-ar costa formalitățile și înmormânarea, iar campania de strângere de fonduri pe care a lansat-o, pe o rețea specializată, a fost blocată imedat ce s-a aflat la ce ar urma să servească banii.

Charles Manson și patru discipoli au fost condamnați la moarte, pentru că, în 1969, au ucis, cu sânge rece, șapte oameni, între care și actrița Sharon Tate (la vremea respecitvă soția lui Roman Polanski), însărcinată în ultimele luni. Sentințele au fost comutate în închisoare pe viață, în 1971.

Mai multe articole despre:
Charles Manson sharon tate