CREDITE BANCARE. Ce spun economiştii despre reducerea ratelor la jumătate. "Va fi HAOS"
CREDITE BANCARE. Aveţi credit la bancă? Statul vă reduce ratele la jumătate! Premierul Victor Ponta a anunţat ieri introducerea unei scheme de ajutor fiscal pentru cei care au credite şi un salariu de până în 1.600 de lei. Guvernul va susţine, din bani publici, înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani. Măsura i-ar putea viza pe peste 900.000 de români cu venituri mici.
CREDITE BANCARE. "Măsura anunţată ieri de Guvernul României de a-i sprijini pe cei cu venituri mici şi mijlocii, dar cu datorii mari este una dintre măsurile menite să stimuleze consumul şi îi ajută pe cei care au fost cei mai loviţi de criză", a declarat Andreea Schachter, sefa misiunii FMI în România.
CREDITE BANCARE. Economiştii sunt, însă, mai puţin încrezători în efectele pozitive ale măsurii anunţate de premierul Victor Ponta. "Guvernul oferă o pilulă otrăvită pentru a cumpăra voturi", "Măsura reducerii la jumătate a unor rate la credite va produce haos în piaţă", "Oamenii vor fi încurajaţi să nu îşi mai plătească ratele", sunt doar câteva dintre opiniile critice ale economiştilor cu privire la propunerea Guvernului referitoare la CREDITELE BANCARE.
Sprijin pentru ROMÂNII CU CREDITE BANCARE: RATĂ LA JUMĂTATE. 900.000 de restanţieri vizaţi
CREDITE BANCARE. Măsura prin care Guvernul intenţionează să îi ajute pe românii care nu îşi mai pot plăti creditele la bănci va produce un adevărat haos, sunt de părere specialiştii în economie. Aceştia spun că cei mai câştigaţi vor fi bancherii, care vor încasa dobânzi în plus. În plus, prin astfel de măsuri cu iz electoral, românii vor fi încurajaţi să nu îşi mai plătească ratele.
CREDITE BANCARE. "Unul dintre efectele neplăcute ale acestei măsuri: loveşti în răspunderea oamenilor. Deschizi o cutie a Pandorei şi de azi înainte cand va fi o problemă în economie sau la viitoarele alegeri oamenii vor avea un motiv în plus să ceară ceva de la stat, să le mai dea ceva", a comentat economistul Bogdan Glăvan.
CREDITE BANCARE. "Este o măsură prin care Guvernul oferă o pilulă otrăvită cumpărând voturi", a spus şi profesorul în economie Cristian Păun.
CREDITE BANCARE. "Costul va fi suportat de noile guverne, tot de noi în fond, în perioada următoare. E un lucru greşit, nu ştiu de ce FMI acceptă. Avem întâlnire şi o să cer FMI să nu fie agentul elector al Guvernului Ponta cum a făcut până acum", a declarat şi Gheorghe Ialomiteanu, deputat PDL si fost ministru al Finantelor.
VEZI MAI JOS OPINIILE specialiştilor în economie