MENIU

Craiova, Capitală Culturală în 2021. MASCOTA aleasă e reprezentativă pentru OLTENI

Municipalitatea a ales ca mascotă de promovare un praz

Craiova se vrea capitală culturală europeană în 2021. Şi pentru asta a pregătit o mascotă reprezentativă pentru olteni, prazul. Primăria din Bănie a semnat un protocol de colaborare cu consiliile judeţene din Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, în vederea desemnării oraşului drept capitală culturală europeană.

Mascota aleasă pentru a reprezenta oraşul e realizată din materiale de culoare verde şi a fost accesorizată cu ochi, păr şi joben.

Prin protocol, Primăria Craiovei şi cele patru judeţe se obligă să colaboreze pentru îmbunătăţirea imaginii municipiului şi a Regiunii Oltenia.

În plus, vor organiza festivaluri, evenimente şi spectacole ce au ca scop promovarea oraşului. În competiţia pentru titlul de capitală culturală europeană mai candidează Bucureştiul, Iaşiul, Timişoara, Cluj Napoca şi Aradul.

"Sper să le văd pe birourile dumneavoastră. Este o plantă ecologică, verde, pentru care suntem cunoscuţi în întreaga Românie şi sperăm noi să fim cunoscuţi cât mai rapid şi în Uniunea Europeană", a spus primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.