MENIU

Crăciun cu inundații, zeci de localități afectate: drumuri distruse pe ape. O persoană izolată, salvată de pompieri

Crăciun cu inundații, zeci de localități afectate
Crăciun cu inundații, zeci de localități afectate

Inundațiile au făcut ravagii în România, în a doua zi de Crăciun. Pompierii au fost în apă până la brâu pentru a salva persoane izolate. Asta după ce un drum a fost rupt de ape în județul Alba, iar oamenii au rămas neajutorați. Totodată, populația din zonă a fost avertizată prin RO-Alert, iar autoritățile au intervenit de urgență în mai multe județe. 

În comuna Sohodol, județul Alba, puhoaiele au distrus un drum comunal. Accesul în localitate se mai poate face doar dinspre comuna Roșia Montană.

"A fost rupt un drum comunal, drumul 90, de la o viitură puternică. S-a făcut accesul pentru 20 de familii aflate după drumul rupt", a spus prefectul județului Alba, Nicolae Albu.

ISU Alba a transmis un mesaj RO-Alert pentru localnici.

Pericolul de inundații se menține și în județul Bihor, unde râul Crișul Pietros atinge cote maxime. 

Pompierii au salvat o persoană izolată la stația de epurare din localitatea Ioaniș. 

"Pompierii au intervenit pentru salvarea unui bărbat de 65 de ani. Pentru a ajunge la drumul principal, era nevoit să traverseze un teren inundat, în urma ploilor abundente", a declarat Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU Bihor.

Și în județul Arad au fost probleme. Echipaje de pompieri au intervenit în orașul Sebiș pentru deblocarea unor poduri, podețe si punți de trecere.

În județul Mureș, două gospodării și un drum județean din localitatea Deda au fost inundate după ce un pârâu a ieșit din matcă. 

Și în Caraș Severin a fost depăşită cota de inundaţie, iar localitatea Rusca Montană este nealimentată cu energie.

Meteorologii anunță un cod portocaliu de ploi, dar și un cod galben de ninsori în mai multe județe din țară, unde va ninge pânâ la jumătatea săptămânii viitoare. 

Mai multe articole despre:
inundatii ploi torentiale cod inundatii