Cozmin Gușă: "Nii Noo, Nii Nooo! Să vină Salvarea la G4MEDIA! Victoria Nuland îmbolnăvește jurnaliști, de frica lui Plahotniuc și Șor"
"Într-un articol publicat aseară, cei de la G4media acuză RTV de propagandă rusească, în urma unei emisiuni ce pare perfect normală, chiar și din fragmentele reclamate de către site c-ar fi de inspirație putinistă. Mai precis, invitatul Daniel Savu a zis că războiul din Ucraina e o gaură financiară pentru toate părțile angrenate în conflict, iar Mugur Mihăescu că e păcat de atâția ucraineni morți, respectiv acuza pe bună dreptate Ucraina referitor la felul în care umilește România prin deciziile din ultima vreme, moderatorul încheind emisiunea cu un mesaj de pace, ''pe care ne-o dorim cu toții''. (Invitați RTV au promovat mesaje similare cu cele ale propagandei Rusiei la doar câteva ore după ce postul fondat de fugarul Sebastian Ghiță susținea că ”nu a fost și nu va fi o platformă unde ideile putiniste să poată fi expuse” (g4media.ro))", scrie Cozmin Gușă într-un editorial.
Jurnalistul continuă:
"Emiterea acestei știri absurde e motiv de analiză, în primul rând pentru că reprezintă un act de poliție a gândirii și a exprimării libere, comandat în mod evident din substraturile Statului Paralel. Știți deja că în urmă cu trei zile, Victor Ciutacu a realizat o treabă utilă din punct de vedere jurnalistic, invitând-o pe Marina Tauber, liderul politic al protestelor contra Maiei Sandu, așa am putut-o vedea și noi pe cea acuzată că reprezintă interesele rușilor la Chișinău. A doua zi, printr-un demers rușinos (ce-am priceput c-ar fi fost impus de presiunile uriașe ale oamenilor din serviciile secrete!), RTV s-a dezis de emisiunea lui Ciutacu, și-a cerut scuze telespectatorilor și a promis public că nu va promova vreodată idei putiniste. Căința penibilă nu le-a folosit însă la nimic RTV-iștilor, deoarece bateria ''acoperiților'' din politică și presă au cerut eliminarea lui Ciutacu, ba chiar retragerea licenței de emisie a RTV! Știrea de aseară de la G4media, ce acuză de putinism niște invitați cu discurs normal, etichetând de pro-rusism RTV-ul, confirmă că avem de-a face cu o Operațiune comandată ce vizează intimidarea și pedepsirea oricui va scrie sau emite logic și normal în spațiul mediatic.
Care este adevărul despre manipularea evenimentelor din Moldova și de ce sugerez că presiunile serviciilor noastre secrete asupra mass-media ar fi generate de la nivelul Victoriei Nuland? Maia Sandu ni i-a indicat pe cei doi oligarhi moldoveni fugari, Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, că amorsează protestele antiguvernamentale la comanda Rusiei, ceea ce e o minciună chiar ușor de demontat.
Plahotniuc a funcționat mulți ani în Moldova cu manetă dublă, pe axa serviciilor de informații externe de la Moscova și București. Când a preluat puterea totală în stat, în urmă cu vreo 10 ani, l-a folosit pe Mark Gitenstein pentru a ajunge la Victoria Nuland, cu care și-a construit o relație lucrativă, făcând vizite repetate la Washington, cu întâlniri semnificative la nivelul Congresului american. Rușii au priceput că Plahotniuc a schimbat tabăra, drept pentru care i-au activat două dosare (pentru crimă și trafic de droguri), dându-l în urmărire internațională. După ce-a pierdut puterea, și ca să nu fie predat de autoritățile pro-ruse ale Moldovei justiției de la Moscova, Plahotniuc a fugit în Florida-SUA, unde și-a câștigat protecția americană promițând oamenilor lui Trump că le va livra în campania din 2020 documente despre corupția tripletei Biden-Nuland-Gitenstein. În momentul în care i-a fost clar că președinte va fi Biden, oligarhul moldovean a fugit în Dubai, unde n-a stat prea mult, de frică că n-ar putea fi protejat de ruși, dar acum și de americani. A negociat cu Erdogan, cu al cărui fiu avea relații de afaceri, să fie protejat la Istanbul, unde a stat până când rușii au trimis un comando ce să-l extragă spre a fi dus și judecat la Moscova. Erdogan, fiind interesat de documentele lui Plahotniuc despre Biden&Company, l-a scăpat în ultimul moment de comando-ul rusesc, extrăgându-l din Istanbul și oferindu-i protecție și azil în Ciprul turcesc, unde oligarhul se află și azi.
Ilan Șor, celălalt oligarh fugar, a scăpat de justiția din Moldova punându-se sub protecția statului Israel, beneficiind astfel de originea sa evreiască. Are relații importante în mediul politic israelian, mai ales la nivelul premierului Netanyahu, lucru ce-i oferă o imunitate de facto, dar nu din partea Rusiei, ci a Israelului, spre disperarea Maiei Sandu, ce nu-l poate aduce ca să fie încarcerat la Chișinău. Victoria Nuland este protectoarea Maiei Sandu, dar nu o poate ajuta cu Șor, deoarece se află într-o relație proastă cu Netanyahu, ce-o arată ca fiind responsabilă de protestele publice organizate recent în Israel contra guvernului său, Bibi reclamând-o pe Nuland în acest sens prietenilor săi din Congresul american. E clar însă că partidul lui Șor, condus azi de Marina Tauber, are orientare pro-rusă, dar joacă cartea suveranistă, organizând proteste contra proastei guvernări.
Chiar și așa, cum să timorezi și să pedepsești o instituție de presă ca RTV pentru c-a invitat-o pe Tauber să vorbească, în condițiile în care România e prima interesată să afle exact ce se întâmplă în Moldova, noi fiind vizați să oferim ajutor, inclusiv militar, dacă acolo treburile degenerează?! În această logică, orice știre despre putinistul Viktor Orban ar trebui cenzurată în România, ca să nu mai vorbesc despre cum ar trebui pedepsite întâlnirile alor noștri cu Orban, ultimul fiind chiar Iohannis.
Adevărul e că astfel de dezvăluiri despre teatrul-prost pus în scenă la Chișinău, deranjează chiar regizoarea, în persoana Victoriei Nuland, ale cărei probleme personale din Moldova ați dedus azi că sunt legate de oligarhii fugari, ce nu par deloc că sunt manipulați de Rusia, ci chiar de către Erdogan sau Netanyahu. Concluzia e că disperarea venită din lipsa de soluții reale în războiul ucrainean, sau din interesul pentru declanșarea cu orice preț a conflictului transnistrean, au mobilizat-o în plus pe Nuland să facă presiuni asupra liderilor români, care în loc să invoce libertatea de exprimare necesară într-o democrație, acționează în mod samavolnic în două direcții, timorând entitățile media ca RTV-ul (și vor urma și altele!), respectiv angajându-și bateria de acoperiți din politică și presă ca să pervertească realitatea printr-un narativ de tip orwellian.
Nu mai sunt telespectator de talk-show-uri de vreo doi ani, recuperez știrile de-acolo din sinteze scrise, dar știu că RTV-ul, și chiar cei doi invitați etichetați în mod fals ca fiind rusofili, sunt printre puținii ce-au reclamat soluțiile medicale defectuoase din pandemie, pericolul vaccinării obligatorii, iar azi guvernele sau oamenii de știință, inclusiv din SUA, le dau dreptate. Și mai știm că cei de tipul celor de la G4media, ce-i acuză azi, sunt aceiași ce susțineau în mod rușinos și prostesc contrariul, fără a fi judecați și pedepsiți pentru ororile pe care le-au sprijinit în acest fel.
Un lucru mai vreau să subliniez la final, anume acela că dacă autoritățile românești vor ceda presiunilor de la Washington pentru anularea totală a libertății de exprimare în presa românească, așa cum e limpede că li se cere azi, marasmul ce se va genera va fi unul de natură să isterizeze populația, dar și că următoarele victime ale exceselor americane vor fi chiar ei, liderii ce impun azi aberația contra exprimării decente, și atunci nu vor mai fi jurnaliști dispuși să le ia apărarea.
Cozmin Gușă"