MENIU

Cozmin Gușă, dezvăluiri incendiare din Culisele Statului Paralel: „Rareș, ia vino încoace să vezi cum intră Orban la pușcărie!”

Un nou interviu cu Elena Udrea, difuzat în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus, a făcut valuri în societatea românească. În cadrul unei intervenții din cadrul popularei emisiuni moderate de Anca Alexandrescu, analistul politic Cozmin Gușă a turnat și mai mult gaz pe foc printr-o serie de dezvăluiri care implică nume importante de la vârful politicii și serviciilor secrete din țara noastră.

„De data asta Elena a spus lucrurilor pe nume și chiar vreau să remarc ceva după care să vă dau o bombă pe care mi-a sugerat-o o dezvăluire a ei.

Eu nu m-am înșelat când am simțit potențialul politic al Elenei Udrea, pentru că ea prima dată a fost consiliera mea, nu a lui Băsescu. Băsescu cred că a încurcat-o în cariera ei politică. Elena a demonstrat cu acest interviu, pe lângă tărie, și faptul că este foarte bună din punctul de vedere al comunicării, și o să vedeți reacțiile pe care o să le aveți, înafara celor de tip bizon,” și-a început intervenția Cozmin Gușă.

„O să comentez un lucru legat de statul paralel, pentru că suntem la Culisele Statului Paralel. Episodul Orban, și îmi permit să îl comentez pentru că am fost actor. Eu am o teorie demonstrată, mult mai tare decât a Elenei, apropo de pățania lui Orban cu omul acela de la UTI, o companie mare - un denunțător, care a făcut acest lucru ca să scape în libertate, apropo de restul dosarelor pe care le avea pentru diverse achiziții prin municipiile de reședință de județ de la Iași la Cluj, la Timișoara, la București.

Poate cei din studio își amintesc, dar telespectatorii nu își amintesc, în campania electorală din 2016 Ludovic Orban a fost înregistrat  într-o convorbire cerută de el cu patronul de la UTI, în care enunța numele unor patroni de presă sau directori de presă, că ar trebui să le dea bani. Era vorba de Sorin Oancea de la B1, era vorba de mine, mă prezenta ca patron la Realitatea, atunci Maricel Pacuraru era în poziția în care sunt eu azi, adică, asta e, am schimbat ștafeta. Desigur că din înregistrare mai lipsește un nume care a fost scos și din dosar, numele lui Mihai Gâdea. CNN, după cum vă dați seama,” a mai spus Gușă.

În continuarea intervenției, Cozmin Gușă a povestit o scenă uimitoare, care îi implică pe Rareș Bogdan, Ludovic Orban, și doi oameni de afaceri

„Scena s-a întâmplat în felul următor, și asta o spun și pentru Elena, care bănuiesc că se uită la emisiune și a crezut în vorbele lui Orban, care zicea că se va revolta împotriva statului paralel. Orban era candidat al PNL-ului la Primăria Capitalei, după ce au picat mai mulți candidați. Dacă vă amintiți, era o problemă atunci la PNL, nu se putea pune candidatul că erau alte aranjamente în 2016 pentru Primăria Capitalei. S-au făcut în final. Și m-a sunat Orban, neapărat să se vadă cu mine, eu aveam niște probleme cu el dintr-o campanie electorală mai veche a lui Geoană care mi s-a părut că a jucat strâmb, dar până la urmă m-am întâlnit.

M-am întâlnit într-o încăpere mare. Iar la o masă, atenție, la masa la care stăteam eu, eu de fapt am organizat masa,  erau Rareș Bogdan, doi oameni de afaceri cunoscuți, dintre care unul îl vedeți și în media, pot să îi spun numele, Mohamad Murad, al doilea  nu îl vedeți în media, nu are rost să îi spun numele, cred că era și Vasile Dâncu, dar era o masă de prânz în care beam un vin. Și a venit domnul Orban, ne-am așezat pe o canapea la 4-5 metri distanță de acea masă, și într-un mod extrem de ciudat și provocator mi-a zis „Gata, am aranjat treburile cu campania electorală, am banii în campanie, te rog să îmi spui câți bani vrei la Realitatea.”

Eu am zis „Eu nu vreau bani la Realitatea decât în măsura în care dai și la restul televiziunilor”.

„Nu, nu, nu, trebuie neapărat să îmi spui pentru că pot să dau mulți bani în plus deoarece îl pun șef la bani, cum ar veni trezorier, pe un prieten al vostru, și atunci totul este în regulă și Realitatea poate să ia bani mulți din campania mea la Primărie.”

I-am zis: „Nu, e cazul, cine este omul acela pe care l-ai pus. A dat un nume, e celebru, dar care nu era potrivit pentru că omul acela lucra cu Gabriela Firea și Pandele, fusese chiar în seara precedentă la Pandele acasă. Treaba mi -a părut ciudată și, râzând, l-am strigat pe Rareș Bogdan care era la 4-5 metri distanță, am martori, restul oamenilor, printre care Mohamed Murad și cred că și Vasile Dâncu. Și zic, Rareș, ia vino încoace să vezi cum intră Orban la pușcărie!

Rareș s-a ridicat, a venit pe canapeaua și pe fotoliile unde stăteam „Ce s-a întâmplat, de ce să intre la pușcărie?”. Zic ia uite pe cine vrea să pună șef la bani, ăsta e omul lui Pandele și al lui Firea, a fost aseară la ei, și am spus „Ludovic, nu poți să te duci așa în campanie, o să pierzi sigur”, povestește Cozmin Gușă.

Acțiunile care au urmat după această conversație sunt surprinzătoare:

„La două săptămâni distanță eu am fost citat la DNA cu această provocare a lui Ludovic Orban din acel prânz, după aia eu am plecat la Viena imediat, fiind monitorizat la Viena de către procurorul de caz, amanta domnului Țuluș, Claudia Roșu, fostă procuroare, acum s-a pensionat, care ulterior a împachetat acel caz.

Doru Tuluș este  un tip foarte apropiat de Florian Coldea, ca să facem legătura până la capăt.

Cazul nu a mai fost, eu am fost la DNA, am mai fost de două ori la Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Orban a fost achitat și a devenit, victimizat fiind, președintele PNL-ului. Este o operațiune pe care Elena a devoalat-o, nu o știa în totalitate, m-am gândit că e foarte potrivit să o prezint aici, în această emisiune în care încercăm să înțelegem ce ni s-a întâmplat și dacă mai putem repara ceva,” a mai spus Gușă.

Analistul politic consideră că Elena Udrea este victima sforilor trase de grupul de la Cluj:

„Elena în schimb, ca să nu spun doar lucruri bune despre ea, s-a trezit mult prea târziu. Și astăzi când vorbește, putea să o facă în urmă cu mai multă devreme, și în timpul aventurilor ei de la Cluj, cu grupul de la Cluj cu care a vrut să colaboreze, ei au tras-o pe sfoară și apoi au trimis-o către Bulgaria pe drumul pușcăriei. Eu cred că Elena s-a dus în Bulgaria în speranța că ar fi putut să primească un tratament de care sze bucură Ionel Arsene în Italia. Nu era alt motiv ca o femeie de inteligența Elenei Udrea și cu legăturile pe care le are să treacă în Bulgaria decât dacă era asigurată că cineva îi asigură statul acolo fără să mai fie extrădată în România. Că altfel era foarte simplu să urmeze exemplul Alinei Bica sau al lui Ionel Arsene, sau a multor altora, ăla de la Dinamo care e acolo și face contestație. În Italia se rezolvă problema. Elena a întârziat foarte mult, și cred că a încercat să facă un deal cu sistemul, sistem cu care nu poți să faci dealuri, iar Rareș Bogdan învață acest lucru astăzi,” a mai spus Cozmin Gușă.

„A fost o operațiune specială împotriva conducătorilor din presă, organizată de către Coldea prin intermediul lui Ludovic Orban„

„Ca să termin concluzia la prima bombă, din tot ceea ce v-am spus și ați analizat, puteți să pricepeți cu ușurință că a fost o operațiune specială împotriva conducătorilor din presă, organizată de către Coldea prin intermediul lui Ludovic Orban, din care a fost extras, pentru că avea pile foarte bune, Mihai Gâdea de la Antena 3. În rest, televiziunile de pază, Realitatea, B1, erau acolo, în perioada aceea, B1 avea o audiență ceva mai mare, acum nu prea mai are. Deci a fost o operațiune specială împotriva conducătorilor din presă pe care Ludovic Orban a operaționalizat-o. Iar astăzi dacă vedeți faptul că Forța Dreptei cu USR și cu PMP și cu REPER sunt împreună, nu mai aveți nevoie de alte argumente ca să înțelegeți că acolo este falanga din politica statului paralel,” a mai dezvăluit Gușă.

Investitorul german și afacerile grupului de la Cluj

„A vorbit de Lelbach, așa se numește neamțul care a fost devalizat, care a venit în România cu acordul statului german, fiindcă avem un președinte neamț, să facă investiții. Și a luat credite din Germania aproape de 100 de milioane de euro. Iar interfața care i-a fost prezentată, îmi pare rău că trebuie să să spun, de către serviciile secrete din România a fost grupul de la Cluj, cu care au început investiții. De unde știu aceste lucruri? Pentru că unul dintre asociații lui Lelbach, cetățean german dar de origine română, de naționalitate maghiară, adică cetățean internațional, a fost unul dintre cei pe care i-am adus în sconsorțiu care trebuia să preia Euronews pentru afacerile din 6 țări. Și el locuiește în Dubai, a fost partener cu Abris Lelbach și a fost dat deoparte de către grupul de la Cluj în această combinație cu Abris Lelbach. Acea sută de milioane, am rotunjit suma, vă dați seama că dacă a putut să obțină credite de o sută de milioane de la băncile din Germania înseamnă că era un om respectabil,” a mai spus Cozmin Gușă.

Euronews, gândit după scheletul Realitatea TV

„Euronews a fost lovit tot de către statul paralel, am avut acordul semnat, a venit președintele Euronews, și urma să aibă un parteneriat cu Realitatea, pe proiectul scris de către mine. Același proiect pe care îl implementează domnul Mihnea Costoiu, care este un emul al statului paralel și al lui Florian Coldea, a primit cadou acel proiect doar ca să nu fie făcut de oameni normali.

Este același proiect pe care l-a copiat. Noi, pe scheletul Realitatea, n-am mai spus-o public până acum, dar o spun, Maricel Păcuraru știe bine chestiile astea, că era alături de mine, noi pe scheletul Realitatea deschideam Euronews și cumpăram operațiunile pentru România, Moldova, Ungaria, Grecia, Bulgaria și Serbia. Eram o forță balcanică pe scheletul Realitatea și vă dați seama ce se putea întâmpla acolo, apropo de geopolitică. Dar statul paralel a reușit să blocheze acea tranzacție, s-au făcut dosare unui investitor, un om onorabil, care și-a vândut recent afacerea către chinezi. Cum a început să colaboreze, eu punându-l în acest consorțiu, s-a mai trezit cu două dosare la DNA făcute peste noapte din nimic. Deci nu mai era Coldea, atenție, nu mai putem să dăm doar pe Coldea. Când au venit dosarele pentru acest om de afaceri Coldea plecase, dar rămăsese atât de puternic încât a blocat dealul Eurojnews-Realitatea prin aceste dosare făcute peste noapte, în 24 de ore. L-am înțeles pe om, a trebuit să se retragă, și așa s-a spart consorțiul,” a mai spus Cozmin Gușă.