MENIU

Cozmin Gușă, dezvăluiri explozive din culisele alegerilor din 2009: Geoană a fost șantajat și terminat de fraudarea voturilor din diaspora. Care a fost rolul lui Vîntu în instituțiile statului

Cozmin Gușă

Cozmin Gușă a vorbit miercuri seară, în emisiunea ”Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, despre momentul care i-a compromis candidatura lui Mircea Geoană la prezidențiale - întâlnirea cu Sorin Ovidiu Vîntu - și ce minciună i-a propus Victor Ponta să spună. Consultantul politic a vorbit și despre rolul lui Vîntu în instituțiile statului și șantajul la care a fost supus candidatul PSD. Intevenția telefonică a avut loc în contextul dezvăluirilor deputatului fugar Cristian Rizea. 

”Având în vedere că sunt puncte de istorie recentă, care trebuie lămurite așa cum se cuvine, am dorit să intervin. 

Prin niște detalii care par adevărate, nefiind verificabile, se poate distorsiona o poveste. Dacă Băsescu nu ar fi câștigat al doilea mandat, nici statul paralel nu s-ar fi întărit, nici România nu ar fi pierdut atât de mult. 

Aproape de sistem, Cătălin Tolontan l-a desființat și pe Vîntu, și pe Geoană la Realitatea, la emisiunea post dezbatere, la care a asistat și Cristian Tudor Popescu. Îl desființau nu doar pe Geoană. 

Nu este opinia mea, este convingerea mea analizând momentele din viața lor, îi cunosc de peste 20 de ani. Am condus campanii, am convingeri bazate pe probe. În 2004, întâmplarea face că eram strategul lui Băsescu și, în 2009, al lui Geoană.

Cristian Rizea spune niște lucruri corecte legate de SPP și de niște oameni care erau girați de oameni mult mai importanți în sistemul de securitate. Informația din Academia Cațavencu, care făcea parte din trustul lui Vîntu, cu care eram tovarăș și partener de business, a apărut după orele 15:00, când terminasem deja antrenamentul de la partid, unde consilierii americani au avut doar un rol de observație, iar interlocutorii lui Geoană i-am ales să fie Ponta, în loc de Băsescu, Șerban Nicolae, în loc de Băsescu, și Ion Ilescu, care au acceptat acest rol pentru 15 minute fiecare. 

L-am invitat pe George Ivașcu doar pentru niște lucruri legate de mimică. 

Vîntu, după ce l-am chestionat și m-am certat cu el, mi-a spus că se înțelesese seară cu Geoană, văzând că sunt monirotizați. Jurnalista Ana Maria Lembrău s-a întâlnit cu Geoană. Când i-au scăpat dosarele pe jos, a văzut o mașină din care se fotografia, erau paparazzi plătiți de Udrea, mai era un echipaj pus de Coldea. 

Dezbaterea am coordonat-o de la capăt la coadă. Geoană se va dovedi că a suferit, din păcate, de boala lui Carol al II-lea: lașitatea. Așa cum s-a împușcat Carol să nu meargă în armată, Geoană s-a împușcat singur în picior pentru că era șantajat de trupa lui Băsescu -nu am știut, nu mi-a spus niciodată - cu un dosar care își avea rădăcinile în SUA, furnizat lui Băsescu, cu fiul fostului ambasador al SUA, care se presupune că l-a omorât pe Teo Peter, iar Băsescu nu a dorit să facă scandal public. 

Vîntu poate are alte vinovății, dar în cazul Geoană nu este vinovat cu nimic. A povestit a doua zi că Geoană s-a dus peste el, era târziu când a plecat. A doua zi de dimineață, Geoană nu mi-a zis nimic până după orele 14:00, când am terminant training-urile. S-a dus acasă, cred că a luat masa chiar cu George Copos și trebuia să ne întâlnim la 18:30, la 19:00 începea dezbaterea. 

Cel care m-a anunțat că Geoană are probleme și că a fost la Vîntu este jurnalistul Dan Tapalagă. Înițial nu i-am răspuns la telefon, fiind cu inima la Băsescu, venea cu tot felul de provocări la campanie. Când am răspuns, mi-a spus să comentez vizita lui Geoană la Vîntu, a spus că are poze și filmări. 

În momentul ăla l-am sunat pe Geoană, avea telefonul închis. Am sunat-o pe Mihaela Geoană și le-am spus să vină la 18:00, nu la 18:30 la Senat. Geoană și-a închis telefonul și, în ciuda apelurilor mele și ale noastre - era si Hrebenciuc cu mine - nu și l-a mai deschis. A ajuns la dezbatere la 18:55, s-a dur direct către sală. A întârziat intenționat. Timp în care Ponta a încercat de două ori să intre în birou, a intrat și a încercat să mă convingă să adoptăm o soluție foarte proastă: ca Geoană să spună că, în cursul serii, a fost în pat acasă, cu Mihaela, și s-au uitat la un film. I-am spus că au casetă, filmări. A revenit după jumătate de oră - prima dată a venit pe la 17:30 - a insistat să se meargă pe soluția asta. I-am spus o vorbă de dulce și că, dacă spune prostia asta când vine Geoană, îl desființez. 

La 18:55, cu 30-40 de oameni acolo, a sărit peste brațul meu și a urlat la Geoană pur și simplu ”Domnu președinte, vă rog să mințiți, să spuneți că ați fost acasă cu soția”! L-am împins, Geoană nu l-a băgat în seamă. 

Ar fi foarte bine ca, în aceste discuții atât de importante, cei care se exprimă să aibă totuși o expertiză foarte bună asupra sistemului. Nu poți bagateliza rolul lui Vîntu în instituțiile statului român. Cum are CIA un Soros, aceste servicii secrete se finanțează cu bani pe care, de multe ori, îi iau de la populație. 

Tatăl lui Geoană a fost militar, dar nu securist. A avut anumite roluri operative și, într-un fel, a fost mai apropiat de comunitatea evreiască. A fost militar cu grad mai înalt decât tatăl lui Traian Băsescu. 

Mircea Geoană a fost, din nefericire pentru el, șantajat să facă o greșeală. Nu degeaba a avut două echipaje care l-au urmărit, a acceptat escorta despre care era informat că este în spatele lui. Dacă nu era Ana Maria Lembrău, Vîntu nu afla în acea seară. La două zile distanță, mi-a arătat o  crăpătură în peretele lui spunându-mi că acolo a dat cu telefonul când a aflat că Geoană a fost monitorizat. Vîntu a fost în echipă cu mine și în 2004, când l-am sprijinit pe Băsescu, și în 2009, când l-am sprijinit pe Geoană. 

Rolul lui Cătălin Tolontan a devenit important la dezbaterea dezbaterii de la Realitatea TV, cu moderatori Adrian Ursu și Oana Stancu, Tolontan și CTP. La acea dezbatere, Geoană și Vîntu au fost făcuți praf de moderatori. L-am sunat pe Vîntu și i-am spus că, dacă tot a făcut asta și nu a spus nimic, să intre la TV și să spună adevărul, dar mai ales că s-a întâlnit cu 2004 și cu Băsescu, care îl acuza atunci, și ce au discutat. A sunat rapid la TV, dar a făcut o singură greșeală pe care a fructificat-o Tolontan în direct: a relatat întâlnirea cu Băsescu, comparând-o cu cea cu Geoană, și a spus că are o relație de prietenie veche, de 4 ani, cu Geoană, moment în care a explodat Tolontan, CTP i-a ținut isonul, la o audiență de 10 puncte rating. 

Concluzia vine de la sine: este limpede că s-a dorit de către reprezentanții statului paralel înfrângerea lui Geoană și al doilea mandat al lui Băsescu. Geoană nu a pierdut la vot în țară. În diaspora, unde s-a făcut diferența, a făcut tabula rasa, nu a fost atent, a avut reprezentanți proști în secțiile de votare. Practic, Geoană a fost terminat de fraudarea voturilor din diaspora. 

O doua zi dimineața, s-a convocat o întâlnire la partid, la PSD, la care au participat cinci persoane: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc și eu. Intră și Ponta, l-am dat afară, dar Dragnea a insistat să îl las să intre. La acea discuție trebuia să discutăm contestarea votului pe baza proceselor-verbale dovedite de fraudare. Scorul lui Geoană era trecut la multe procese-verbale ale lui Băsescu. Din păcate, am fost singurul care am susținut să ieșim în stradă cu PSD-iștii. Cel care s-a opus vehement a fost Iliescu care, în 2009, a și scăpat de unul dintre dosare. Năstase s-a opus și el. În 2009, a încercat să colaboreze cu sistemul, dar nu a avut noroc și a pățit-o. Geoană nu a avut suficientă voință. În acea dimineață a fost arestat și Cătălin Voicu. 

La două zile a apărut și Ana Birchall cu celebra casetă, destinată distrugerii lui ca să nu mai poată prelua președinția PSD. Ponta era deja în acte președintele UNPR-ului”, a povestit Cozmin Gușă”, a dezvăluit Cozmin Gușă. 

Citește și: ”Culisele statului paralel | Spovedania lui Cristian Rizea continuă - Dezvăluiri de la confruntarea dintre Băsescu și Geoană din 2009. Ce întrebare i-a pus capac lui Geoană”