MENIU

Cozmin Gușă, despre momentul care l-ar fi costat pe Ponta prezidențialele: „Lasă-l, mă, pe ăsta, că e bun de arestat”

Cozmin Gușă a vorbit, vineri seara, la Realitatea PLUS, despre perioada în care Victor Ponta era premier și voia să devină președintele României. Cozmin Gușă a dezvăluit un moment surprinzător de la o discuție în care Florian Coldea a fost implicat. Într-o zi de septembrie, în timp ce luau masa la prânz, un prieten comun a sugerat să îi ureze "La mulți ani" generalului Coldea, cu ocazia zilei sale de naștere. Victor Ponta a avut o replică neașteptată, afirmând că Florian Coldea "e bun de arestat". Cozmin Gușă a avertizat că acest gest de aroganță ar putea avea consecințe, dar Ponta părea să fie convins că va deveni viitorul președinte.

„O să vă dau o bombă, să faceți audiență vineri seara, înaintea weekend-ului. În 2014, eu eram supărat pe Victor Ponta, fiind amici foarte buni înainte, eu l-am promovat în funcția de președinte al organizației de tineret la PSD. Sigur, lumea spune că Năstase, dar vă spun eu că eu am făcut-o. Eram supărat, dar, în același timp, mă enerva ideea că ar putea să ajungă Iohannis președinte. Nu am vrut să vorbesc cu Victor Ponta mult timp, dar, spre finalul verii, în 2014, cu eforturile unor prieteni comuni, care m-au convins să mă întâlnesc cu Ponta, am început o colaborare. Ne vedeam să-i explic ce să facă în campanie. Într-o zi de septembrie, spre final, în zodia fecioarei, luam masa la prânz, discutând. Și cu noi era un prieten care nu prea se băga în discuții, că nu se pricepea, nu era treaba lui, om important în statul român. Ăla vorbea la telefon și zice: stați puțin să vă dau pe cineva să-i spuneți „la mulți ani”. Eu zic: pe cine domne`. Pe domnul general Coldea. E ziua lui de naștere. Eu am făcut semn cu mâna că nu doresc, însă Ponta a spus: lasă-l, mă, pe ăsta, că e bun de arestat. Era prim-ministru. Sigur că s-a auzit, ăla a pus prea târziu mâna pe telefon, s-a auzit, am râs, dar i-am spus atunci lui Ponta: Bă, fii atent, că o să te coste chestia asta. El era foarte convins și în momentul ăla chiar părea că va fi viitorul președinte și a făcut un gest de aroganță cum ar veni. Însă, tot cee i s-a întâmplat lui Ponta, inclusiv la alegeri, faptul că a avut consiliați de către Coldea, de la Liviu Dragnea până la Bogdan Teodorescu, pe care i-a ținut lângă el și l-au băgat în gard, mai ales cu decizia de a nu deschide secții de votare în străinătate, că așa i-au recomandat ăștia. M-am certat cu el 2-3 ore. Țin minte că eram prin Olanda și i-am spus: băi, fă secții, că-ți fac ăștia un program artistic și nu mai ieși președinte. Nu a vrut să facă, mi-a spus că face, dar, ca de obicei, el e păcălicios. M-a asigurat că face și a doua zi a zis că nu mai face că l-au convins pe el Liviu Dragnea și Bogdan Teodorescu că nu e cazul și să nu mă supăr. Nu mă supăr, dar o să te coste chestia asta chiar funcția de președinte poate. Au fost martori la aceste discuții”, a povestit Cozmin Gușă.

Coldea a condus ostilitățile

„Coldea a condus ostilitățile, s-a pus în spatele lui Klaus Iohannis, era foarte puternic, nu-i mai făcea față nimeni la nivelul anului 2014. Deloc întâmplător, șeful de campanie a lui Klaus Iohannis, un alt prieten al meu din partea cealaltă, a devenit șeful SRI după ce Iohannis a ajuns președinte. Nu putea să ajungă șeful SRI fără sprijinul unității sau al lui Coldea în vremurile alea. Și au urmat dosarele lui Ponta la unitatea specială de la Ploiești, despre care am vorbit mai devreme, cu Portocală, Onea, cu dna. Kovesi și cu marele șef Florian Coldea. Și Ponta s-a învățat minte și, într-adevăr, a lăsat-o moale. Nu-i plac afacerile. Știți că e consilierul unor oameni de afaceri din Turcia, consilierul președintelui Serbiei, îi plac călătoriile, îi place golful. Înțeleg că dă consultanță pentru niște chinezi care cresc porci. În acest triunghi: Serbia, Turcia și China, asta este relaționare excepțională. Ar putea să fie folosită de către statul român. Dacă i-ar da consultanță lui Ciolacu pentru a ne mări potențialul de relaționare economică pe cele trei direcții, asta ar fi foarte bine. Da, nu cred că este rolul lui acolo, cred că, mă rog, nici nu știu, nici nu cred că are un rol foarte bine definit. N-ar fi rău să-l mai asculte Ciolacu din când în când, cu condiția ca Ponta să-l sfătuiască în mod corect.

Deci, poza sugerează că Ponta și-a învățat lecția și că doi scoși la pensie forțat, el, Ponta, prin greșelile lui Coldea, chiar de către unitatea lui, de către SRI, SRI-ul nu a mai suportat în sine. Iohannis a profitat de chestia asta și l-a scos la pensie. Doi pensionari se întâlnesc și își râd în față, colaborând probabil din ochi, așa, și poate și în alt fel. Da, chiar un fel de... cum să zic, un fel de neagresiune între ei. Acum, eu n-am date tehnice să vă spun că ar colabora Ponta cu Coldea astăzi, dar v-am spus ce s-a întâmplat în 2014. Sigur, dacă Coldea o să nege sau, mă rog, Ponta nu mă aștept să nege. Mai există al 3-lea participant la discuție care sigur n-o să nege. Om important a fost în România și este în continuare. 

C. Gușă: Ponta a fost consilierul informal al lui Simion

„Victor Ponta, vă confirm prin ambele surse. A fost o perioadă, mă rog, un soi de consilier informal al lui George Simion, dar s-a întrerupt colaborarea în momentul în care Ponta i-a cerut lui Simion ca în schimbul colaborării, să o pună pe listă din nou pe Corina Crețu la AUR pentru funcția de europarlamentar, iar Simion i-a răspuns că nu poate să facă asta, nu poate să aducă pupila lui Ion Iliescu pe listele AUR. Dacă asta e condiția de colaborare, atunci nu se va mai merge mai departe. Sigur, același lucru îl face acum Ponta pentru Corina Crețu, la nivel de Marcel Ciolacu, unde treaba s-a rezolvat. Adică, Corina Crețu a fost acceptată să fie pe lista PSD ca viitor europarlamentar”, a mai spus Cozmin Gușă.

Mai multe articole despre:
gusa ponta coldea