MENIU

Cozmin Guşă a explicat alegerea sa de a candida la FR de Judo. Ce aşteptări are de la acest sport

Consultantul politic Cozmin Guşă a vorbit, joi, la emisiunea "Jocuri de Putere, de la Realitatea TV, despre decizia pe care a luat-o la începutul acestei luni de a candida pentru preşedinţia Federaţiei Române de Judo. 

Cozmin Guşă a explicat că a decis să intre în lumea sportului, în mod special a judo-ului, pentru că în ultimii 15 ani a fost conectat la tot ce înseamnă acest sport, prin intermediul fiului său. 

"E o altă lume, îmi place. Sunt de mult timp pe lângă judo, de 15 ani, de când s-a apucat băiatul meu. Mi-a dat multe satisfacţii judo-ul, iar acest sport în România este în dificultate. În acest moment avem câteva speranţe în Oradea pentru Tokio. În judo de acum înainte mă voi implica total. Sper ca Alina Dumitru şi Florin Bercean să fie printre vicepreşedinţii federaţiei", a spus Gușă, amintind că luni, 20 februarie, este ziua alegerilor.

Consultantul politic a mai adăugat că doreşte ca prin acest sport să promoveze câteva valori de bază, pe care poporul român le-a pierdut. 

"De la judo şi de la sporturile astea de contact am putea să reinventăm respectul, onoarea şi parte din dedicaţia mea va fi să promovez vârtos aceste valori prin sport. Am ales să fac asta prin sport, pentru că eroii din sport creează dependenţă şi trebuie să încercăm să promovăm şi aceste valori în societate. Sunt puţine zone unde putem să ajungem la o largă categorie de români şi prin judo, prin sport, putem face asta."

Cozmin Guşă și-a depus candidatura, la începutul acestei luni. pentru şefia Federaţiei Române de Judo. Alegerileau loc, luni, 20 februarie.

Alina Dumitru vrea să fie vicepreședinte al FR Judo în echipa lui Cozmin Gușă