MENIU

Cozmin Gușă: Judecătoarea care s-a pensionat selectiv, "cazul care zguduie sistemul de justiție"

Cozmin Guşă

Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat, în direct la Realitatea TV, cazul judecătoarei care s-a pensionat în dosarele lui Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Gabriel Oprea, dar care a rămas activă în dosarele lui Dan Șova și Sebastian Ghiță. Aceasta este, de fapt, știrea zilei de marți, eclipsată de audierea lui Dragomir la comisie sau de interviul lui Florian Coldea, spune Cozmin Gușă, este "cazul care zguduie sistemul de justiție".

Cozmin Gușă consideră pensionarea selectivă a doamnei judecător ca fiind un "act de justiție eronat", care îi favorizează pe unii - pe oamenii protejați politic de majoritatea parlamentară - și îi dezavantajează pe alții, în cazul de față câțiva "paria", oameni din fosta echipă a lui Ponta.

"Eu cred că asta este, de fapt, știrea zilei de marți. Sunt foarte curios cine se va autosesiza pentru că acea doamnă judecător a preferat să se pensioneze în cazul numărului 2 în stat, al lui Tăriceanu, în cazul nr. 3 în stat - Liviu Dragnea și în cazul lui Gabriel Oprea, dar a preferat să nu se pensioneze în cazul lui Dan Șova sau al lui Ghiță. Asta da judecată! Eu cred că în gesturile unui judecător acest gen de comportament trebuie sa fie opozabil unei justiții. În mod evident acea pensionare selectivă îi favorizează pe unii și îi dezavantajează pe alții. Este tot un act de justiție eronat. Asta e marea știre a zilei, acoperită de Dragomir la comisia SRI și de interviul lui Coldea de dimineață. Nu se poate așa, sunt lucruri de mult prea mare magnitudine. Pe de o parte, sunt niște oameni protejați politic, mă refer la Dragnea și Tăriceanu, pe de altă parte, sunt niște paria, oameni din fosta echipă a lui Ponta, în cazul cărora doamna judecător nu a vrut să se pensioneze. Eu îi cunosc pe toți cinci, nu trebuie să îmi fie simpatic sau antipatic niciunul dintre ei. Dar nu merge așa, este cazul care zguduie sistemul de justiție", a declarat Gușă la emisiunea "Talk News" realizată de Denise Rifai.

Consultantul politic este de părere că marile "treburi necurate" din România ultimilor ani nu s-au făcut cu ofițeri acoperiți, ci cu oameni șantajați sau șantajabili.

"Nu se mai vorbește despre dosarele SIPA. Îi felicit pe cei de la Evenimentul Zilei, cu inițiativa pe care nu o mai bagă nimeni în seamă (solicitarea unei Comisii de anchetă parlamentară pentru arhiva secretă SIPA - n.red.). Sigur că se poate vorbi de lista ofițerilor acoperiți, dar nu cu ofițeri acoperiți s-au făcut marile treburi necurate din România, ci cu oameni șantajați sau șantajabili - cu dosarele de la SIPA, cu dosare de corupție, cu înregistrări fără mandat după care s-a luat mandat, cu tot felul de monitorizări, până și în baia personală, care au fost folosite ca șantaj. Ce nevoie mai ai de ofițeri acoperiți, când tu ai posibilitatea de șantaj, când ai acces la dosarele SIPA pentru deciziile din Justiție sau ai acces la tot felul de monitorizări ale unor discuții private pentru a-i disciplina pe unii?", a mai spus Cozmin Gușă.

 
Mai multe articole despre:
Cozmin Guşă