MENIU

Cozmin Gușă: Nu cred că Valer Dorneanu execută vreun scenariu la comanda lui Dragnea

Cozmin Gușă, la Realitatea Românească

Consultantul politic Cozmin Gușă a creionat un portret inedit al președintelui Curții Constituționale a României, Valer Dorneanu, despre care spune că este un om modest, patriot și că avea respect, din postura de fost membru PSD, doar pentru cei care se calificau prin competență ca lideri ai partidului, de exemplu Adrian Năstase. “Un om ca Dorneanu mă îndoiesc că-l respectă în vreun fel pe Dragnea”, arată Gușă.

Cozmin Gușă nu crede că Valer Dorneanu execută vreo sarcină sau vreun imperativ pe care l-ar primi de la Dragnea. 

Nici pe vremea lui Adrian Năstase, despre care se spunea că acționa autoritar, Valer Dorneanu nu răspundea cu "Să trăiți", ci avea puncte de vedere proprii, arată fostul secretar general al PSD:

"Foarte multă lume vorbește despre Valer Dorneanu în spațiul public necunoscându-l. E un tip modest, e un foarte bun român, eu îl cunosc foarte bine pentru că colaboram foarte bine cu el când era președintele Camerei Deputaților și eram secretar general la partid, în 2001-2004. Atunci nu aveam majoritatea și foloseam UDMR pentru tot felul de proiecte, care era o chestie total împotriva firii lui. El este un român molcom, dar este foarte ferm când vine vorba despre excesele naționaliste ale maghiarilor.

Eu nu cred că Dorneanu execută vreo sarcină sau vreun imperativ pe care l-ar primi de la Dragnea. Nu cred, nici nu am informații. Nu am mai vorbit de multă vreme cu el, dar nu cred. Dar legendele astea cu Valer Dorneanu cum era aia că ginerele lui este Tobă, dar s-a dovedit că nu era Tobă, dar toată lumea vorbea despre chestia asta pentru că Tobă fiind tovarăș cu Coldea, dăm drumul la scenarii...Nu este așa. Cunoscându-l bine pe Valer Dorneanu, eu nu îl cred în stare să execute niște scenarii la comanda lui Dragnea. Un om ca Dorneanu mă îndoiesc că-l respectă în vreun fel pe Dragnea.

Dorneanu este din categoria vechilor pesediști care atunci se bucura de posibilitatea unui președinte ca Adrian Năstase pe care noi toți îl vedeam ca pe un viitor mare lider european, așa îl vedeam. Valer Dorneanu avea respect doar pentru cei care se calificau ca lideri la nivel de PSD", a explicat pe larg Cozmin Gușă.

Mecanica deciziilor CCR de azi compensează excesele din justiție

Consultantul politic a comentat, în emisiunea "Realitatea Românească" realizată de Octavian Hoandră, și "mecanica deciziilor CCR de azi". Gușă oferă o interpretare surprinzătoare: ar putea fi vorba de un contrabalans compensatoriu la excesele din justiția românească din ultimii ani.

"Dacă ne uităm în mecanica deciziilor Curții Constituționale de azi, o să spun un alt lucru paradoxal, ele mi se par mult mai puțin nocive decât cele ale CCR din urmă cu 10 ani, când judecătorii erau șantajați prin dosarele din arhiva SIPA pe care le primise Monica Macovei cu Dan Tapalagă, că beneficia Coldea de ele, ne amintim celebrele bilețele, Coldea a fost și suspendat atunci din funcție, dar la o anchetă sumară a revenit...Aceea era o mecanică nocivă, problematică, cu șantaje multiple. Eu nu mai văd dinamica asta la CCR-ul de azi, sigur nu sunt un inițiat al intestinelor din justiție, dar eu văd în alt sens dinamica de azi: un soi de mecanică de tip compensatoriu la excesele din trecutul recent al justiției despre care vorbeam mai devreme.

Nu pot să spun azi dacă acest gen de balans ar fi nociv sau nu pentru viitorul României. Cum ar putea să fie nociv? Dacă acest contrabalans compensatoriu dă apă la moară gândirii unor sfertodocți gen Florin Iordache de la Olt... Ăia nu au gândire, ei se agită, și-au pus pe frunte eticheta de jurist, dar sunt oameni fără școală, cu probleme, cu ochii injectați, e foarte rău. Dacă însă încearcă să echilibreze într-un război latent, nedeclarat ce s-a întâmplat rău în justiție și să ajungem la un nivel de care să fim mulțumiți, e bine, să nu ne mai simțim într-un stat tip polițienesc...

Cozmin Gușă: Ce schimbări politice va genera nominalizarea lui Vlase la șefia SIE

Mai multe articole despre:
Cozmin Guşă Valer Dorneanu