MENIU

Cozmin Gușă, despre moartea jurnalistului Lucian Gheorghiu: "S-a dus prea repede"

Cozmin Gușă a vorbit despre jurnalistul Lucian Gheorghiu, care s-a stins din viață duminică, susținând că este moartea acestuia reprezintă o mare pierdere pentru jurnalismul românesc, povestind că îl citea pe Lucian Gheorghiu pentru că avea poftă de jurnalism de calitate.

"Lucian Gheorghiu, Dumnezeu să-l odihnească, a fost un prieten al multora dintre cei care am activat în domeniul acesta, o enciclopedie în ceea ce privește informațiile de după 1989 despre politică, politicieni, sisteme politice, pasionat și de sport, talentat gazetar sportiv, de asemenea. Unul dintre ultimii jurnaliști polivalenți care încă activa în presă", a spus Cozmin Gușă. 

Acesta a explicat că Lucian Gheorghiu i-a învățat pe mulți dintre tinerii jurnaliști meserie.

"Tare rău mi-a părut. Îi căutam astăzi articolele, pentru că îl citesc întotdeauna pe Lucian Gheorghiu în momente în care e vorba de politică, alegeri sau, cum era și cazul de astăzi, finala de la Roland Garos. Așteptam comentariul lui de la finala Roland Garos, pe care a urmărit-o în fiecare zi. Ultimul articol pe care l-a scris a fost despre Roland Garos și înfrângerea Serenei Williams, un articol foarte frumos. E păcat, s-a dus prea repede. A învățat meserie pe mulți și e un moment în care noi, cel puțin cei din presă, trebuie să ne gândim la mai multă solidaritate. A fost prietenul tuturor. Nu avea dușmănii. Avea, întradevăr, contradicții cu foarte mulți colegii de presă, în special cu cei din generația sa, dar încerca să-i adune pe cei mai tineri și să-i învețe ceea ce el știa", a susținut consultantul. 

Cozmin Gușă a subliniat faptul că moartea lui Lucian Gheorghiu este o mare pierdere.

"Pentru mine, chiar dacă nu am vorbit cu el de peste un an, e o mare pierdere. L-am citit tot timpul pentru că aveam poftă de jurnalism de calitate atât în politică, cât și în sport. Să ne gândim cu drag la el, noi cel care l-am cunoscut și care i-am fost apropiați. Și repet, spiritul lui bun și profesionist ar putea să inspire și jurnaliștii mai tineri de astăzi, iar asta ar fi o mare mulțumire pentru colegul nostru Lucian Gheorghiu", a conchis consultantul.

 

Mai multe articole despre:
Cozmin Guşă Lucian Gheorghiu