MENIU

Cozmin Gușă, analiza la zi a partidelor: ”Mitingul PSD l-a depășit pe cel al PNL”

<p>Cozmin Gușă</p>

Cozmin Gușă a făcut o analiză punctuală a partidelor în pre-campania electorală, ”o prezentare neconvențională” așa cum a precizat consultantul politic, în emisiunea România 2019, de vineri seară. 

Vreau să vă fac o prezentare neconvențională a ce-am înțeles eu din această pre-campanie electorală”, a spus Cozmin Gușă.

”Primii care au atacat această campanie au fost cei de la Pro România, cu propunerea Corina Crețu. O propunere care în acel moment părea extrem de spectaculoasă, care, însă din punct de vedere electoral, după datele pe care le am și credeți-mă că am date bunem nu alea care apar public, nu a confirmat, adică nu a fost acea scânteie care să pornească primul motor al rachetei, iar acest fapt dublat de celălalt Victor Ponta candidează ca să nu meargă în Parlamentul European, ci doar ca să fie pe listă, practic, în acest moment și vă fac tabloul la zi, practic în acest moment a frânat orice evoluție în sus a Pro România, care astăzi stagnează cu un scor sub 10 %, dar destul de consistent sub 10%.”, a spus consultantul politic. 

Gușă: ”Trendul PMP este unul crescător.”

”A urmat apoi suspansul de la PMP, cu un Traian Băsescu care cu experiență politică nu a făcut gesturi spectaculoase, dar a așteptat momentul anunțării candidaturii și a listei, punându-le niște condiții drastice colegilor lui și de unde, practic, nu conta, PMP-ul s-a înscris în cursă. Și, atenție, ca un partid încă nou, care la limită a reușit să intre în Parlament. Deci PMP-ul practic și-a făcut o startare de la acel nivel de unde era, de succes, spre deosebire de Pro România, ca să facem comparație între partide credidate cam cu același scor, la finalul acestor alegeri. Trendul PMP este unul crescător”, a precizat Cozmin Gușă.

Consultantul politic a vorbit și despre campania electorală a PNL-ului: ”PNL-ul a avut un moment de maximă dificultate și o mare întârziere în a-și anunța candidații, în așteptarea eroului. Și-au găsit eroul în persoana lui Rareș Bogdan, dar s-au trezit cu un erou, dar fără strategie de partid. Și din credința lor că Rareș Bogdan, prietenul și fostul nostru coleg, le va rezolva această problemă, din condiții de lipsă de strategie și de mesaj, după momentul de început cu Rareș Bogdan, care a însemnat o creștere, astăzi și-au atenuat foarte mult evoluția și sunt pe un trend descendent, pentru că nimeni nu dublează mesajul lui Rareș Bogdan, nu sunt prea mulți candidați care apar în campanie sau la televizor ca să vorbească și de unde a fost o flacără și o surpriză pozitivă, în acest moment de pre-campanie, practic PNL-ul trenează”, a spus realizatorul emisiunii România 2019.

Cozmin Gușă: ”Tăriceanu a reușit o lovitură de imagine consistentă”

”Cei care au întârziat cei mai mult în această campanie sunt reprezentanții puterii. Zilele trecute, Călin Popescu – Tăriceanu de la ALDE, fără să spună nimănui, nici măcar stafului său, s-a suit în avion și a plecat în Statele Unite, unde a reușit o lovitură de imagine consistentă pentru ceea ce reprezintă astăzi ALDE. Un partid care își propune probabil un scor de 10 % plus – minus, dar care pentru prima data, vrea să își asigure o portanță proprie, că la precedentele alegeri, indiferent ce se spune, dacă nu îi aveau pe colegii de la PSD, mă refer la parlamentarele din 2016, era complicat pentru ALDE. Dar această întârziere în campanie din partea lor, cu o listă nu foarte fericită, o listă pe care Călin Popescu Tăricreanu o susține în fiecare afiș cu chipul său, pentru că doamnele sau domnii de acolo nu sunt niște oameni care neaparat să entuziasmeze masele, dar ALDE a reușit în această săptămână care se încheie o lovitură care, de asemenea, le va asigura un trend ascendent. Problema cu banii, Călin Popescu Tăriceanu, în mintea lui sau sfătuit de un deștept, sunt curios cine este acel deștept, a mutat pe statul paralel, are argumente, George Maior e acolo, l-a pomenit pe Coldea, pe Dumbravă, pe Kovesi, Călin Popescu Tăriceanu și pentru electoratul lui a ieșit bine din acea problemă care nu e problemă în Statele Unite să platești o firmă de lobby ca să își facă întâlniri. În România, ea poate să fie o problemă, dar în momentul în care el a balansat cu ideea de stat paralel și har domnului George Maior a fost unul dintre exponenții statului paralel în România, a trecut cu bine”, a mai spus Cozmin Gușă. 

Consultantul politic a vorbit și despre campania realizată de PSD, un partid care ”are resurse în interiorul său”. 

”PSD-ul care a întârziat cel mai mult în această campanie și care a avut un debut de prezentare de listă în care, într-un fel, a copiat modelul PNL, dar probabil într-un fel mai așezat pentru că și-a pus jurnalistul vedetă de la Antena 3, pe locul 2, arătând că are resurse în partid, cum or fi ele, dar sunt resurse din partid, astăzi practic a debutat în campanie cu cel mai mare miting de până acum al partidelor, PNL-ul a avut un miting de vreo 6-7 mii de oameni la Cluj, e clar că mitingul de astăzi de la Craiova al PSD-ului a depășit potențialul mitingului de la Cluj al PNL-ului și cu mijloacele din dotare, adică, căsătorie, nași, oameni politici, viitoare soție tânără, frumoasă, aflată în mijlocul susținătorilor, Liviu Dragnea a jucat, așa, ca de la balconul Julietei în care el era mai sus și era la balcon, o telenovelă care sigur va merge. Aici discutăm pe categorii de electorat: unora le place, altora nu, dar așa e campania electorală, pentru că așa este România: diversă”, a precizat Gușă.

De asemenea, consultantul politic a vorbit și despre modul de a face campanie electorală a UDMR: ”Despre UDMR putem să vorbim că s-ar putea să aibă probleme de mobilizare a electoratului, în condițiile în care nu se vor racorda suficient la campania din Ungaria lui Viktor Orban. Șansa UDMR va fi să se racordeze mediatic, politic s-au racordat pentru că Hunor Kelemen merge mereu să ia notițe la Budapesta, la șeful său adevărat, la Viktor Orban, că bănuiesc că nu Klaus Iohannis este șeful, așa, ca președinte al României, al lui Hunor Kelemen. Sunt probleme de trecerea pragului”, a încheiat consultantul politic.

Mai multe articole despre:
PNL PSD Cozmin Guşă partide analiză PMP