MENIU

Cozi interminabile la plata facturilor, după primirea cardurilor de energie

Odată cu primirea cardurilor de energie, beneficiarii acestora au format cozi interminabile la oficiile poștale din toată țara. Oamenii stau cu orele în picioare ca să își plătească facturile la gaze și curent, cu cardurile de energie abia alimentate cu bani. 

Deși procesul de distribuire s-a încheiat, aproximativ 50 de mii de oameni nu au intrat încă în posesia acestor carduri. Deputatul USR Radu Miruță a mers la unul dintre oficiile poștale din Târgu Jiu și a discutat cu oamenii revoltați de procedura îngreunată care duce la cozi uriașe.

Cozi interminabile s-au format și la oficiile poștale din Botoșani, acolo unde oamenii stau cu orele în picioare să plătească facturile cu banii abia virați de stat pe cardurile de energie.

Este vorba de un ajutor total de 1.400 de lei, acordat în două tranșe. Plățile pot fi făcute până în luna iulie pentru prima tranșă de bani primiți. Ca de obicei, oamenii în vârstă sunt primii care au luat cu asalt oficiile poştale, formându-se mai multe cozi, informează Realitatea de Botoșani.

În judeţul Botoşani sunt doar 20 de calculatoare portabile din cele 139 care ar fi trebuit să ajungă. Cu ajutorul acestora s-ar fi putut încasa sumele de bani de pe carduri, acasă la pensionari. Însă fiind criză de aceste device-uri oamenii au venit la poștă pentru a-şi achita datoriile la gaze şi energie electrică.