COVID-19: Primăria din Bălți (Republica Moldova), în carantină
Primaria din Bălţi intră în carantină, începând cu ziua de joi, 18 iunie. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia locală extraordinară de sănătate publică, după ce 37 din angajaţii primăriei au fost testaţi pozitiv la COVID-19, notează site-ul PUBLIKA.md.
Toate persoanele care au contactat cu cei infectaţi, cu excepția angajaţilor testaţi negativ, se vor autoizola la domiciliu. Carantina va dura până pe 1 iulie 2020. Totodată, astăzi, alţi 50 de angajaţi ai Primăriei municipiului Bălți au fost supuși testelor de laborator, urmând ca rezultatele să fie date curând publicității.