COVID-19 lovește la vârful a două instituții publice din Maramureș, dar și la un centru de bătrâni din județ
La șapte luni de la izbucnirea primului focar de COVID-19 în România, continuă să apară cazuri de infecție cu noul coronavirus în rândul angajaților din instituțiile statului. De data aceasta este cazul a doi angajați ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei și a unuia de la Oficiului pentru Protecţia Consumatorului. În plus, nouă persoane din Căminul pentru Persoane Vârstnice Baia Sprie au fost confirmate, la rândul lor, cu coronavirus, relatează Agerpres.
Potrivit reprezentanților Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), cinci angajaţi ai ITPF Sighetu Marmaţiei, care au intrat în contact cu cei doi lucrători confirmaţi pozitiv, au intrat în izolare la domiciliu.
Una dintre persoanele testate pozitiv cu Covid-19 este chiar şeful sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus.
Persoana infectată din cadrul Oficiul pentru Protecţia Consumatorului este directorul instituţiei, acesta fiind internat în prezent la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiul Baia Mare.
În ce priveşte cele nouă persoane confirmate cu Covid-19 din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din oraşul Baia Sprie, este vorba despre beneficiari ai serviciilor de asistenţă socială ai instituției, aceștia fiind în prezent izolați în cadrul centrului rezidenţial şi beneficiind de asistenţă medicală zilnică. Contacţii direcţi ai acestora au fost carantinaţi.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Maramureş a dispus efectuarea dezinfecţiei şi au fost luate toate măsurile de protecţie individuală. De asemenea, se efectuează ancheta epidemiologică în acest caz.