Cotroceni: Guvernul și Parlamentul n-au cum să ignore avizul CSM pe legile Justiției
Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a declarat joi că președintele Klaus Iohannis a luat act de avizul CSM în cazul legilor justiției, subliniind că Guvernul și Parlamentul nu au cum să ignore acest aviz.
Președintele a luat act de evaluarea CSM care, spune Dobrovolschi, în caliatate de garant al independenței Justiției a evaluat în detaliu propunerile ministrului Toader înainte de a le respinge.
”Chiar dacă acest aviz este consultativ, Guvernul și Parlamentul nu au cum să-l ignore”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis.