Costel Alexe, acuzații după ce a fost trimis în judecată pentru luare de mită: Cum se apără șeful CJ Iași - VIDEO
Actualul președinte al Consiliului Județean Iași - Costel Alexe susține că este nevinovat și acuză că trimiterea sa în judecată pentru luare de mită și instigare la delapidare în timpul mandatului de ministru al Mediului s-a făcut fără „o probă concretă împotriva mea”. Aceasta a anunțat că va demonta acuzaţiile ce i se aduc și susține că dosarul este alcătuit pe speculații.
„Deși pare paradoxal, astăzi, în urma acestei noi etape judiciare, o parte din mine capătă încredere și speranță că după mai bine de un an, am ocazia să îmi demonstrez nevinovăția și adevărul să iasă la iveală, oprind această campanie furibundă de denigrare la adresa mea și a familiei mele”, a declarat Costel Alexe, luni, după ce a fost trimis în judecată pentru luare de mită și instigare la delapidare de DNA.
"Am spus din capul locului că vreau ca acest dosar să fie finalizat cât mai repede pentru că telejustiţia şi adversarii politici nu au făcut decât să rostogolească în aceste 18 luni fel de fel de supoziţii, neadevăruri, dezvoltând teorii şi scenarii care nu au nimic în comun cu realitatea şi adevărul. De astăzi pot vorbi liber, pot să mă apăr şi să demontez piesă cu piesă un dosar care este construit pe speculaţii, un dosar care a ţinut agenda publică la nevoie, adică atunci când au trebuit să fie reaşezate taberele politice, când au trebuit să fie bifate ţintele de integritate, când a fost nevoie de o pârghie", a explicat şeful CJ Iaşi - Costel Alexe.
Costel Alexe a susținut în declarația făcută după anunțul DNA că nu a cerut şi nu a condiţionat niciodată în cariera sa publică primirea vreunui folos material pentru a-şi exercita atribuţiile în funcţiile pe care le-a ocupat.
Drept dovadă, combinatul siderurgic Liberty Galaţi a primit şi în 2018 şi în 2019 şi în 2020 aproape acelaşi număr de certificate verzi. Absurdul situaţiei este că pe procedura de avizare eu nici măcar nu figurez ca semnatar, lucru iarăşi ştiut şi consemnat de documentele avute la dispoziţie de procurori, dar ignorat", a mai spus Costel Alexe.
În încheierea declarației de presă, acesta vorbește de „rea voință sau alte interese” în formularea acuzațiilor la adresa sa.
„Am constatat cu uluire și am fost siderat să citesc că mi se impută faptul că în mandatul meu au fost organizate două întâlniri de lucru pentru a identifica soluții și a stabili calendare de progres pentru închiderea depozitelor de deșeuri neconforme. Cu alte cuvinte, mi se impută faptul că am făcut demersuri în conformitate cu cerințele Comisiei Europene pentru a evita încă un infringement pe mediu la adresa României. Închiderea depozitelor neconforme de deșeuri a fost și este tema oricărui ministru al mediului, indiferent că îl cheamă Costel Alexe sau Popescu.