Coșmarul facturilor continuă: Românii vor plăti mai mult de la o lună la alta - Ce lipsește din Ordonanța de compensare
Milioane de români ar putea plăti facturi tot mai mari, de la lună la lună. Este vorba despre cei care vor avea un consum prea mare și nu vor beneficia de plafonare. Afectați ar putea fi inclusiv cei care au încheiat contracte cu preț fix.
Românii plătesc deja facturi foarte mari la gaze și curent, cozile de la furnizorii de energie fiind nelipsite. Ultimele informații indică o mare îngrijorare: în continuare, sumele ar putea crește de la o lună la alta. Acest lucru este valabil pentu românii care nu beneficiază de compensare.
De vină pentru acest lucru este chiar Ordonanța de Urgență dată de Guvern pentru plafonarea prețurilor și compensarea facturilor la energie, potrivit Realitatea PLUS. Noua OUG a introdus schemele de ajutor pentru populație. Potrivit noii legi, furnizorii trebuie să calculeze și prețul din factură în funcție de costul de achiziție, mai exact prețul cu care cumpără energie de pe piață când nu au în stocuri rezerve suficiente pentru distribuirea către clienți.
Furnizorii trebuie să calculeze în fiecare lună acest cost de achiziție, ceea ce ar putea duce la o creștere continuă a facturilor plătite de români. Și asta pentru că prețul energiei de pe piață crește de la o lună la alta.
Nici cei care au contracte cu preț fix incheiate cu furnizorii nu se știe dacă vor plăti aceleași sume, pentru că OUG nu specifică acest lucru. Însă, potrivit unor surse din Ministerul Energiei, citate de Realitatea PLUS, furnizorii ar trebui să țină cont în continuare de contractele cu preț fix încheiate cu clienții, chiar dacă nu este precizat acest aspect în OUG de compensare a facturilor.
Potrivit OUG, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;
b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.
Oamenii se plâng din ce în ce mai mult de scumpirile din ultimele săptămâni, de la carburanți până la alimente, pâine. Scumpirile de la raft sunt confirmate și de statistici. Iar Banca Națională avertizează că inflația va crește în următoarea perioadă. Scumpirile vor atinge un maxim istoric în luna iunie, BNR anunțând pentru începutul verii o inflație de peste 11%.