Corupția din bibliotecă. Șefa făcea angajări „cu dedicație”. DNA a intrat pe fir
Mihaela Voinicu, managerul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, este suspect în ancheta declanșată de DNA Pitești, privind organizarea unui concurs de angajare cu indicii rezonabile că a fost cu dedicație.
Anchetatorii au ridicat mai multe înscrisuri – chiar și un calculator al unuia dintre candidați.
La vremea respectivă, procurorii DNA Pitești au descins la Biblioteca Județeană chiar la finalul concursului în care doi candidați erau admiși la proba scrisă pentru două posturi contractuale vacante de conducere – șef serviciu, gradul II.
Rezultatele acestui concurs erau așteptate, dat fiind că pentru cele două posturi nu au fost decât doi candidați: omul și locul. Prin urmare, Daniel Bucșan a fost admis pentru șef Serviciu Informare și Automatizare, iar Ionela Neț, pentru șef Serviciu proiecte de informare comunitară și coordonare biblioteci publice din județ. Un al treilea post de șef, la Biroul Financiar Contabil, nu a mai fost scos la concurs. Conform unor surse, condițiile (criteriile) de participare la acest concurs ar fi fost însă „pliate” pe atribuțiile celor doi candidați, iar acest lucru a fost cercetat, printre altele, de procurorii DNA Pitești.
Mihaela Voinicu: „Nu am nimic de comentat”
Întrebată luni, 7 octombrie, dacă are calitatea de suspect în acest dosar, managerul Mihaela Voinicu nici n-a confirmat, nici n-a infirmat acest lucru. „Nu am nimic de comentat. Vreau să țin separată viața mea privată de activitatea de la Bibliotecă” – ne-a spus dumneaei.
L-am întrebat dacă știe ceva și pe Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean, instituție căreia i se subordonează Biblioteca Județeană. Acesta ne-a răspuns foarte scurt: „Și dacă e da, e da; dacă e nu, e nu; ce mă întrebați pe mine?!”