MENIU

Corpul neînsuflețit al cântărețului Prince a fost incinerat în cadrul unei ceremonii private

Prince

Corpul neînsuflețit al cântărețului american Prince a fost incinerat sâmbătă în cursul unei ceremonii private, urmând să fie organizată o ceremonie publică pentru ca admiratorii să-i poată aduce un ultim omagiu muzicianului american, a anunțat purtătoarea de cuvânt Anna Meacham, relatează AFP.

'Timp de câteva ore, a avut loc o frumoasă ceremonie privată în memoria lui Prince, în prezența unui grup restrâns de persoane care l-au iubit cel mai mult: familia, prieteni și muzicieni', a declarat, într-un comunicat, Anna Meacham. 'Corpul lui Prince a fost incinerat' și locul unde va fi depusă cenușa 'va rămâne privat', a precizat ea, scrie Agerpres.

Cauzele decesului lui Prince, la 57 de ani, rămân necunoscute fiindcă poliția nu a găsit semne de sinucidere și nici de traumatisme. Cântărețul american, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconștiență într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reședința sa.

Omagiile nu au încetat să curgă vineri, președintele Obama, aflat în vizită oficială la Londra, reafirmându-și tristețea la dispariția "marelui interpret".

Șeful aministrației americane, care l-a invitat pe Prince să cânte la Casa Albă, a mărturisit că a ascultat două piese ale lui, "Delirious" și "Purple Rain", înaintea întâlnirii cu premierul David Cameron. Rețelele AMC și Carmike Cinemas au anunțat vineri seară că vor organiza proiecții cu "Purple Rain" de sâmbătă până joia viitoare în peste 150 de săli de cinema din Statele Unite.

Mai multe articole despre:
Prince Prince a murit cantaretul prince