Coronavirus România, informații oficiale 18 iunie. Noile cifre anunțate de autorități: explozie de decese confirmate
Noi date ale bilanțului cazurilor de coronavirus au fost făcute publice, astăzi, de autorități.
Grupul de comunicare strategică a anunțat, astăzi, un nou bilanț al cazurilor de coronavirus în România: sunt 320 de cazuri noi de infecție cu COVID-19 și 22 de decese.
Până astăzi, 18 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.080 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.308 au fost declarate vindecate și externate.
Până astăzi, 1.473 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 17.06.2020 (10:00) – 18.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Olt, Suceava, Vrancea și București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.429 de persoane. Alte 86.167 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 597.696 de teste.
La raportarea din 17 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117 au fost declarate vindecate și externate.
1.451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.