Coronavirus. Prima persoană carantinată obligatoriu pentru că a ieșit din casă, deși s-ar fi aflat în izolare la domiciliu
Măsuri DURE luate de autoritățile române, care au anunțat, astăzi, primul caz al unei persoane carantinate obligatoriu pentru că a ieșit din casă, deși s-ar fi aflat în izolare la domiciliu. Măsura a fost luată ca urmare a intrării în vigoare a noilor restricții anunțe sâmbătă seara, adoptate prin ordonanță militară și publicate în Monitorul Oficial.
„Având în vedere deciziile luate după instaurarea stării de urgență pe teritoriul României, inclusiv înăsprirea măsurilor pentru respectarea autoizolării la domiciliu, Poliția Capitalei și Direcția de Sănătate Publică București au luat decizia mutării unei persoane din izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată", se arată într-o informare a Grupului de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, o femeie din București care era izolată la domiciliu a fugit pe geam dintr-o locuință aflată la parterul unui bloc. Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 22 martie, în jurul orei 03.00, autoritățile fiind sesizate printr-un apel la 112.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 13, care au depistat persoana respectivă. Din primele date a rezultat ca aceasta se afla în autoizolare, în locuință, împreună cu o altă persoană. A fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoana a fost introdusă într-un centru de carantinare, mai arată sursa citată.