MENIU

Coronavirus în toată Europa. Muntenegru a confirmat primele două cazuri de infectare cu COVID-19

Muntenegru a confirmat, marți, primele două cazuri de infectare cu coronavirus. Statul și-a închis deja frontierele, transmit agențiile internaționale de presă.

 

Guvernul din Muntenegru a confirmat marţi primele două cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Cele două paciente au sosit în urmă cu 12 zile din SUA şi, respectiv, Spania, iar în prezent sunt spitalizate, a declarat prim-ministrul Dusko Markovic, potrivit Agerpres.

Muntenegru şi-a închis deja frontierele, a suspendat transportul public, a închis şcolile, cafenelele şi restaurantele pentru a opri răspândirea virusului.

Au rămas deschise doar farmaciile şi supermarketurile.

Până marți, Muntenegru era singura țară din Europa neatinsă de epidemia cu noul coronavirus, deși se află la doar 300 de kilometri de Italia, de care o desparte Marea Adriatică.

Țara din spațiul ex-iugoslav a efectuat mai multe teste de coronavirus, însă toate au ieșit negative.

Înainte de confirmarea de marți seară, Muntenegru luase deja măsuri în privința coronavirusului, la fel ca restul țărilor afectate.

Adunările publice au fost interzise, școlile, iar porturile și unele granițe au fost închise pentru cel puțin 14 zile ca măsuri de prevenție împotriva coronavirusului.

Muntenegru are o populație de aproximativ 630.000 de locuitori.

Din ianuarie, pandemia de coronavirus a afectat peste 170.000 de oameni în întreaga lume și a cauzat decesul a aproximativ 6000 de persoane.

Reamintim că până marți, 17 martie 2020, au fost înregistrate peste 60.000 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 în Europa, iar dintre acestea, peste 2.000 au murit.

Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, până la anunțul făcut de Muntenegru de marți, 17 martie, au fost raportate 61.098 de cazuri confirmate cu COVID-19 în Uniunea Europeană și Marea Britanie. Italia are cele mai multe cazuri confirmate - 27.980), urmată de Spania - 9.191, Franța - 6.633, Germania - 6.012, Marea Britanie - 1.543, Olanda - 1.413, Norvegia - 1.169, Suedia - 1.121, Belgia - 1.085, Austria - 1.016, Danemarca - 932, Grecia - 352, Cehia - 344, Portugalia - 331, Finlanda - 272, Slovenia - 253, Irlanda - 223, Estonia - 20, Islanda - 199, România - 184 (217 cazuri confirmate în seara de marți, 17 martie - n.red.), Polonia - 177, Slovacia - 84, Luxemburg - 81, Bulgaria - 62, Croația - 56, Ungaria - 50, Cipru - 40, Letonia - 36, Malta - 30, Lituania - 17 și Liechtenstein, cu 7 cazuri. 

Potrivit bilanțului Centrului European din 17 martie, numărul deceselor înregistrat în UE și Marea Britanie era de 2.740, cele mai multe în Italia - 2 158, Spania - 309, Franța - 148, Marea Britanie - 55, Olanda - 24, Germania - 13, Suedia - 7, Belgia - 5, Grecia - 4, Polonia - 4, Austria - 3, Norvegia - 3, Bulgaria - 2, Irlanda - 2, Danemarca, Ungaria și Luxemburg, cu câte un deces.