MENIU

Coronavirus. Focar de infecție COVID-19 la Spitalul Județean din Brașov. Câte cadre medicale au fost confirmate

Spitalul Județean de Urgență Brașov

Direcția de Sănătate Publică din Brașov a anunțat că nu mai puțin de 13 cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență sunt infectate cu noul coronavirus, scrie realitateadebrasov.net.

 

Direcţia de Sănătate Publică Braşov a făcut mai multe precizări în legătură cu cazul unui pacient în vârstă de 81 de ani care a murit joi, 8 aprilie, la Spitalul Județean de Urgență din Brașov, la o săptămână de la internare.

După moartea acestuia au fost închise două secții de chirurgie, II și III.

Bărbatul, internat în data de 30.03.2020 în Secția Chirurgie II a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, testat pozitiv la COVID-19 în data de 08.04.2020, a decedat în aceeași zi, 08.04.2020. Pacientul suferea de diabet zaharat tip II, obezitate și avea și probleme cu inima.

Ancheta epidemiologică a relevat existența unei legături epidemiologice cu un caz confirmat COVID-19 în familie, nedeclarat la internarea în spital.

În consecință, cazul este considerat caz-sursă pentru focarul de infecție cu noul coronavirus din secțiile Chirurgie II, Chirurgie III și ATI din Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, potrivit DSP Brașov.

În urma măsurilor dispuse de DSP Brașov, au fost recoltate 133 de probe de la personal medical și pacienți, în vederea testării pentru COVID-19. Dintre acestea, analizele de laborator au fost finalizate pentru 93 de probe, pentru restul așteptându-se rezultatele.

Citește câți medici și pacienți au fost confirmați cu noul coronavirus pe realitateadebrasov.net.