MENIU

Coroanele de flori, interzise la înmormântări. Ce spun preoţii

Coroanele de flori, interzise la înmormântări. Ce spun preoţii

Preoții din Lugoj vin cu un sfat cel puțin curios pentru cei care participă la înmormântări, îndemnându-i să nu mai aducă la slujbele de înmormântare coroane de flori, explicând faptul că familiile îndoliate ar putea beneficia mai mult de pe urma unui ajutor financiar, care să înlocuiască achiziționarea acestora.

"De multe ori se întâmplă ca persoana care a decedat să se confrunte cu o boală care necesită un tratament costisitor și de lungă durată, așa că familia acesteia are mare nevoie de ajutor. Cei care doresc să aducă un omagiu pot renunța la coroanele funerare, ajutând în schimb cu bani familia îndoliată. Am discutat și cu celelalte culte și încercăm să vorbim cât mai mult cu oamenii, pentru a produce o schimbare", explică Zoltán Gáll, preotul Bisericii Reformate din Lugoj.

Preoții lugojeni au început deja să transmită acest lucru în discuțiile cu credincioșii, explicându-le faptul că nu îi este de folos nimănui să fie aduse zeci de coroane la o înmormântare, ci fondurile ar putea fi redirecționate spre o cauză bună. Cu banii investiți ar putea fi ajutate chiar și căminele de bătrâni din Lugoj sau casele de copii. În plus, coroanele care nu sunt biodegradabile, confecționate din plastic, produc mari cantități de deșeuri care se acumulează în timp. O altă problemă, mai ales în anotimpul cald, o reprezintă riscul de incendiu.

Sursa: expressdebanat.ro

Mai multe articole despre:
înmormântare coroane de flori