MENIU

Cornel Galeş, gest impresionant pentru Denisa Manelista. "Să te ferescă Dumnezeu de aşa ceva"

Cornel Gales

Izolată total de lume de mai bine de două luni, de când i-a fost descoperită teribilă afectiune, Denisa Manelista continuă să se afle într-o stare alarmant de gravă

Îngrijită zi și noapte de mama sa, veștile despre starea Denisei nu sunt cele mai bine. Potrivit informațiilor care circulă, se pare că artista ar fi ajuns din nou, de curând, la spital.

Cornel Galeş, cel care a stat la căpătâiul îndrăgitei cântăreţe Ileana Ciuculete în perioada de boală, îi transmite un mesaj emoţionant tinerei aflate în suferinţă:

"Eu o cunosc pe fată (n.r: pe Denisa Manelista), era prietenă cu Ileana mea. Se admirau și își urmăreau activitatea pe rețelele de socializare. Îmi pare foarte rău de fata și de suferința imensă prin care trece mama sa. Nu mă uit la televizor pentru că nu pot în această perioadă, dar mă înștiințează apropiații despre acest subiect. Off, Doamne! Să te feresca Dumnezeu de așa ceva! Nici nu știi ce să spui în asemenea momente. Îi transmit mamei gândul meu bun, putere și însănătoșire Denisei", a declarat Cornel Galeș, văduvul Ilenei Ciuculete, pentru Wowbiz.ro.

Mai multe articole despre:
Cornel Galeş denisa manelista