Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, încă o victorie în instanță. Poate comunica direct cu fiul și concubina
Magistraţii care au judecat cererea inculpatului de modificare a conţinutului arestului la domiciliu au admis în parte solicitarea formulată de către Cornel Dinicu, dispunând înlăturarea obligaţiei stabilite în sarcina lui de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, cu fiul său şi cu concubina.
Tribunalul Prahova a decis, miercuri, să îi permită patronului complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, să comunice cu fiul său şi cu concubina, hotărârea fiind definitivă.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii care au judecat cererea inculpatului de modificare a conţinutului arestului la domiciliu au admis în parte solicitarea formulată de către Dinicu, dispunând înlăturarea obligaţiei stabilite în sarcina lui de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, cu fiul său şi cu concubina.
Fiul şi concubina lui Cornel Dinicu sunt martori în dosarul Ferma Dacilor, iar toţi cei trei au domiciliul la aceeaşi adresă. Printre condiţiile impuse de instanţă lui Dinicu prin măsura arestului la domiciliu se numără şi aceea de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpaţii, cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora şi ai victimelor decedate, cu martorii şi experţii desemnaţi în cauză.
Pe de altă parte, instanţa i-a respins lui Dinicu o solicitare similară privindu-l pe martorul Marian Viorel Olteanu.
De asemenea, Tribunalul Prahova îi permite lui Dinicu să părăsească domiciliul pentru a merge la stomatolog.
Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor - Cornel Dinicu, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie - sunt acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.
Construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, spun anchetatorii.
"Trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (...), sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric' ", preciza Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator noncasnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea "pompă de apă" având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.
Opt persoane - cinci adulţi şi trei copii - au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor în a doua zi de Crăciun.