Corespondențe și iubiri secrete. Nimeni nu a știut despre scrisorile pierdute ale Primei Doamne
Jackie Kennedy a rămas în memorie pentru stilul ei elegant, dar și pentru maniera în care a gestionat momentele de după asasinarea președintelui John F. Kennedy, în 1963, la Dallas. Poporul american a disprețuit-o când a decis să pună capăt doliului și s-a recăsătorit cu armatorul grec, Aristotel Onassis, dar puțini cunosc un amănunt tulburător.
La puțin timp după asasinarea lui John F. Kennedy, văduva președintelui a fost cât pe ce să devină soția ambasadorului Marii Britanii în SUA, David Ormsby-Gore.
Casa de licitații Bonhams a făcut publice o serie de scrisori ale celor doi, care atestă acest fapt.
În corespondență se poate urmări cum a evoluat relația lui Jackie Kennedy cu ambasadorul britanic, însă aceasta a fost întreruptă brusc atunci când Jackie a decis să accepte cererea în căsătorie a controversatului magnat grec, Aristotel Onassis.
Scrisorile au fost scoase la licitație și se așteaptă să fie cumpărate cu sume între 100.000 și 150.000 de lire sterline.
Mai multe articole despre:
licitaţie
corespondenţă
scrisori de dragoste
Jackie Kennedy
aristotel onassis
David Ormsby-Gore
Bonhams