MENIU

Coreea de Sud se confruntă cu un spor natural negativ pentru prima dată în istorie. CUM arată cifrele pentru anul 2020

Coreea de Sud se confruntă cu un spor natural negativ pentru prima dată în istorie. CUM arată cifrele pentru anul 2020

Coreea de Sud a înregistrat  mai multe decese decât nașteri anul trecut, fiind o premieră în istoria acestui stat asiatic. Conform Hotnews, sporul natural negativ se datorează scăderii continue a natalității, dar și incertitudinilor cauzate de pandemia de COVID-19. Autoritățile de la Seul se confruntă cu o criză demografică în desfășurare de ani de zile, rata fertilității a țării - numărul mediu de copii născuți de o femeie în cursul vieții sale - atingând în mod repetat noi minime istorice și fiind una dintre cele mai mici din lume.

În același timp populația Coreei de Sud continuă să îmbătrânească, trimițând țara într-un declin demografic accentuat. Însă datele pentru anul trecut publicate de ministerul de interne de la Seul par și mai alarmante. Coreea de Sud a înregistrat doar 275.815 de nașteri, un nou minim istoric, și 307.764 de decese, în creștere cu 3,1% față de anul anterior.

981 de sud-coreeni au pierdut lupta cu coronavirusul, conform datelor oficiale. Experții coreeni au avertizat anterior că pandemia ar putea afecta atât numărul deceselor cât și cel al nașterilor deoarece ar putea descuraja cuplurile să întemeieze o familie.

 

Mai multe articole despre:
Coreea de Sud