MENIU

Coreea de Sud a decis reînceperea etapizată a școlilor, începând din 13 mai și până pe 1 iunie

coreea de sud

Considerată un exemplu de bune-practici la nivel internațional, Coreea de Sud mai face un pas spre revenirea la viața normală de dinaintea declanșării pandemiei de coronavirus. Autoritățile sud-coreene au anunțat, astăzi, că intenționează să redeschidă școlile începând de săptămâna viitoare, în condițiile în care numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a scăzut la zero în ultimele zile, informează agenția de presă sud-coreeană Yonhap. Măsura vine la mai bine de două luni după ce școlile au fost închise ca urmare a unei strategii de precauție privind prevenirea răspândirii virusului care a infectat până în prezent mai mult de 10.000 sud-coreeni.

"Începând cu 20 mai, care este la două săptămâni după sărbătorile cheie din luna mai, vom face eforturi (pentru redeschiderea școlilor - n.r.) într-un proces etapizat și secvențial", a declarat ministrul Educației, Yoo Eun-hae, într-un briefing de presă.

Conform planului, elevii de liceu vor reveni la școală pe 13 mai, în timp ce alte clase vor reveni la școală treptat în săptămânile următoare, în perioada cuprinsă între 20 mai și 1 iunie.

Coreea de Sud dispune de un sistem școlar 6-3-3, care constă din șase ani de școală elementară și câte trei ani de gimnaziu și liceu.

Yoo a spus că guvernul a avut în vedere mai mulți factori atunci când a luat decizia reînceperii școlilor, cum ar fi faptul că are suficient timp pentru a evalua impactul perioadei de vacanță de la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, precum și nevoile academice ale liceenilor.

Având în vedere că sărbătorile publice cheie, cum ar fi Ziua de naștere a lui Buddha, Ziua Muncii și Ziua Copilului au căzut, anul acesta, la sfârșitul lunii aprilie, respectiv la începutul lunii mai, acest lucru a făcut posibilă diminuarea îngrijorărilor legate de posibillitatea transmiterii virusului ca urmare a faptului că oamenii călătoresc în toată țara.

Ministrul Educației a avertizat însă că redeschiderea școlii nu trebuie considerată „sfârșitul coronavirusului”, îndemnând profesorii, părinții și elevii să urmeze îndeaproape măsurile carantinei.

Guvernul intenționează să sfătuiască școlile să dezinfecteze sălile de clasă și facilitățile școlare, să diversifice programele de clasă pentru a minimiza riscurile de infecție în sălile de clasă aglomerate, să schimbe aranjamentul mobilierului din clase în timpul ședințelor, iar măștile de protecție pentru față rămân în continuare necesare, cu excepția pauzei de masă.

Vă reamintim că începerea semestrului şcolar de primăvară a fost amânată de patru ori începând din martie, în Coreea de Sud, în timpul campaniei de distanţare socială, care a obligat şcolile să organizeze cursuri online.

Mai multe articole despre:
coreea de sud reluare cursuri