MENIU

Coreea de Nord se roagă de Japonia: Nu vă luați după SUA

Coreea de Nord, un nou test nuclear?

Coreea de Nord a cerut marţi Japoniei, cu ocazia comemorării a 72 de ani de la bombardamentele atomice asupra acestei ţări, să nu se ia după Statele Unite în ultima lor confruntare cu Phenianul.

"Poporul japonez şi întreaga lume îşi amintesc în mod clar dezastrul îngrozitor când sute de mii de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza bombelor atomice ale SUA lansate peste Hiroshima şi Nagasaki", a afirmat într-un articol agenţia oficială a Coreii de Nord, Korean Central News Agency (KCNA). 
    
KCNA a acuzat de asemenea Japonia că se comportă ca o "brigadă de şoc şi ca nişte servitori faţă de agresiunea SUA" şi "înoată împotriva tendinţei timpurilor". 
    
"Niciodată nu poate fi o bună ocazie pentru Japonia să vadă că situaţia din Peninsula Coreea şi din Nord-Estul Asiei devine tensionată din cauza SUA", notează agenţia de presă nord-coreeană. 
    
În timpul etapei finale a celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au lansat două bombele atomice asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasakila 6 şi respectiv 9 august 1945. Japonia a capitulat în faţa Forţelor Aliate pe 15 august 1945, marcând sfârşitul războiului.

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord Japonia SUA