MENIU

Copy-paste în bătaie de joc la Ministerul Muncii. Un sindicalist bărbat este și „doamnă” și "domn", iar numele județelor sunt încurcate

Răspuns batjocoritor primit de sindicaliștii prahoveni din învățământ, de la partea Ministerului Muncii, referitor la revendicările salariale ale profesorilor și personalului nedidactic. Într-o scrisoare oficială a instituției, liderul Sindicatului „Școala Prahovei”, un bărbat, este numit "doamnă”, apoi domn, iar numele județelor sunt încurcate.

Confuzia a pornit, cel mai probabil, de la copy-paste neglijent, dar nimeni n-a observat că o organizație sindicală cu "Prahova" în titulatură nu poate fi din Maramureș, iar o persoană nu poate fi, la interval de câteva rânduri, "domn" și "doamnă".

 

 

 

„Ca să vedeți cât de mult ne desconsideră guvernanții. Vă rog să observați că răspunsul Ministerului Muncii legat de revendicările salariale ale dascălilor, este adresat către președintele Sindicatului „Școala Prahovei ” cu apelativul „doamna”, iar în text se face referire la memoriul transmis de Instituția Prefectului din județul Maramureș.

 

 

Nici măcar nu au avut bunul simț să modifice. Trist, dar adevărat. Își bat joc de noi.
Ne mai mirăm de ce se întâmplă în învățământ la momentul de față și de ce sunt umiliți profesorii. Păi sunt umiliți și desconsiderați la cel mai înalt nivel. De la cine să mai aibă pretenții?”, a declarat Ion Duță, președintele Sindicatului „Școala Prahovei”, pentru observatorul prahovean.

 

În luna martie, sute de sindicaliști de la școli din Ploiești au pichetat sediul Prefecturii, în semn de solidaritate cu protestele similare din alte municipii.

Sindicaliștii din educație amenință cu greva generală și închiderea mai rapidă a anului școlar dacă guvernul nu va adopta ca bază de salarizare în educație salariul mediu brut pe economie.