Copil de 9 ani, ATACAT de urs pe ulița satului. Jandarmii au alungat animalul în pădure
Un copil în vârstă de 9 ani a fost atacat, chiar în această dimineaţă, de un urs. Teribila scenă s-a derulat pe o uliţă din localitatea Ghelinţa, judeţul Covasna. Băiatul este internat în spitalul din Târgu Secuiesc, unde i-a fost administrat și un vaccin antirabic.
"Din fericire nu e grav, dar să vă gândiţi că ursul a intrat în localitate aproape în mijlocul zilei şi a traversat toată comuna de la un capăt la altul, aproximativ 5 kilometri. A prins copilaşul pe o uliţă din mijlocul comunei. S-a întâmplat în jurul orei 10,00, copilul se juca pe drum, când a venit ursul şi l-a lovit. Copilul a ajuns la spital, s-a ales cu o lovitură şi cu o sperietură. (...) Vă daţi seama, a trecut pe lângă grădiniţă, şcoală, primărie, avem o grămadă de înregistrări în care se vede ursul, care nu e tocmai mic", a declarat primarul comunei Ghelinţa, Ilyes Botond Janos, pentru Agerpres.
Edilul susține că a solicitat intervenţia Jandarmeriei pentru alungarea animalului: "Am reuşit să îl alungăm, a intrat în pădure. Am chemat jandarmii, am cerut RO-ALERT pentru zonă, dar nu avem nimic în mâna noastră ca să ne apărăm. Aşteptăm să ne ajute jandarmii".
Luna trecută, doi bărbaţi din judeţul Covasna au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de urşi, unul în localitatea Zagon, iar cel de-al doilea între staţiunea Şugaş Băi şi municipiul Sfântu Gheorghe.