MENIU

Copilă de 12 ani din Vâlcea, în stare gravă la spital: a suferit o cezariană de urgenţă. Fătul, mort

Poliţiştii din Vâlcea au deschis un dosar penal după ce o copilă de 12 ani, însărcinată, a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea. Fetiţa a fost supusă unei operaţii de cezariană de urgenţă, fătul fiind deja mort.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, medicul Dan Ponoran, a declarat, corespondentului Mediafax, că fetiţa, de etnie romă, a ajuns la unitatea medicală duminică, în stare gravă, fătul fiind deja mort.

”Este vorba despre o fetiţă în vârstă de 12 ani, însărcinată, cu apoplexie utero-placentară. I s-a făcut cezariană de urgenţă pentru că fătul era deja mort, fiind vorba despre o sarcină neurmărită. Pacienta este stabilă, internată în secţia de reanimare”, a afirmat Ponoran, conform Mediafax.

Poliţiştii din Vâlcea au deschis un dosar penal, în acest caz, fiind făcute cercetări pentru act sexual cu un minor.

”Colegii s-au sesizat pentru act sexual cu un minor şi efectuează cercetări în acest caz. Aşteptăm să vedem care vor fi concluziile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete.

Mai multe articole despre:
copil sarcină stare gravă